Dracii mei sunt în Puff!!!

Doi

2010-12-10T11:27:00.000+02:00

Nu i-a mai răspuns. Nu a mai privit-o. Îi era dor de mama. Să sară pe genunchii ei, să bată din palme, să recite poezii, să cânte stricat sub zâmbetul ei. Dar nu mai era sărmana. Buruieni, pietre, iar, uneori, noroi. Şi amintirile. Fragede, triste, în minte de copil. Plecase abia de un an. Cu cine locuieşte ? Ce importanţă are dacă nu mai e mama. Mai sunt doar visele lui. Cum dă din picioare în pântecele sfârtecat. Cum cineva sare cu alte picioare pe burta ei, pe maţele ei, dar el nu e înăuntru. E doar în sunetul prafului pe care îl lasă târziu în urmă, agresorul. Nu-i nimic, sunt o fire veselă. Optimistă. La şcoală am note bune, domnişoara mă ajută.

A trântit cu putere poarta cimitirului. Sau poate a fost vântul. Atunci a început ploaia.

Cu pielea udă, cu părul spintecat în două alunecând din creştetul capului, vorbea singură. Sau poate cu ploaia. Poate cu el. Cu celelalte sute de cadavre sau cu ce-a mai rămas din ele. Cu baterea de vânt, cu praful din sicrie. Nu-i nimic. Pe băiat îl vede la şcoală, cum ridică două degete din banca a treia de lângă fereastră, cum zgârâie tabla cu creta abia ţinută între alte degete galbene, subţiri. Fumează ? Nu, e doar un copil, are plămânii tari. Poate stinşi. Sunt ţipetele lui cele care se aud ? Nu, vin din mormânt. Se mişcă pământul deasupra soţului meu. Dar nu e el. E un biet glas de femeie. Da, mama lui... Lângă soţul meu ?

A realizat târziu că era ea peste ani, peste bărbatul iubit. Bărbatul cu care avusese un băiat. Unde e băiatul ?

Nu mai ploua. Timotei îşi număra degetele de la mâini. De ce nu am zece ? Ce-am făcut cu ele ? Şi-a amintit de pământul scormonit, de unghiile negre înfipte în propria carne ca într-o cetate a plăcerii. Sunt vise tulburi în scâncet de copil. E o dragoste ce nu moare niciodată, ce se-nfioară la primul orgasm al suferinţei. Un pat de spital, un suflet muribund. Şi ultimele ei cuvinte. Le-a uitat.

Sursă foto: http://www.origami-kunst.de/

Gânduri despre moarte

2010-12-08T21:36:00.001+02:00

UNU

O uşă scârţâia lângă mine. Mi-am lipit bărbia de genunchi. Şuviţe tari de păr îmi brăzdau fruntea încrâncenată. De unde vine ecoul ? Ascultam distrus tăcerea nopţii. Luna gâfâia pe obrajii mei cuminţi, dar nu vedeam decât bolta norocoasă, neagră, împăciuitoare şi sfântă. Gândeam în lumină cu mintea picurată de idei. Cerul purta o taină. Aveam să aflu într-o zi. Din debaraua murdară ieşeau gândaci cu flori la antebraţ. Călcam pe ei, încet, ca într-o fantezie. Scuturam ideile de praf, mişcam din cap la dreapta şi înghiţeam scântei. Învăţam să tac. Nu mai e mult. În cele din urmă, tăceam.

Tăceam, în jurul meu numai misterul. Cu trup fără de chip. Doar mama are aripi, iubita are fuste. O mângâiam. Îi duceam dorul. Şi i-am vorbit.

- Te-am revăzut la nouă. Ploua.

- Dincolo de staţia de tramvai.

- Erai doar tu şi...

- ... vântul. Simţi cum bate vântul ?

Nu simţeam. Mirosea a flori proaspete, nu ştiu de care. Îi tremura privirea. Şi i-am şoptit.

- Te iubesc !

- Dar nu sunt înger.

Era doar prima zi.

A doua zi, am înmormântat-o. Nu plângeam. Simţeam. De data asta, simţeam. Ţineam trupul ei în mâini. Galben de emoţie, pe undeva, purificat. Acelaşi eu.

Sursă foto: http://www.pengland.de/

Dulce și sacadat.. cu fundu-n buruieni

2010-12-04T18:50:00.000+02:00

De când a început criza, de când continuă criza, România și-a vârât oasele pe linia porții și nu mai lasă să treacă nicio minge pe care scrie mass-media. Dacă jurnaliștii și cei care o fac pe jurnaliștii au "sabotat" -în ultimii 20 de ani- România cu dezvăluiri pe care țărișoara le-a considerat întinse pe alte coordonate decât hmm... cele legitime, acum situația, și așa, dezordonată, și-a întors fundu' către o "eternitate" vulgară, deșucheată etc.

Țara, sistemul politic în care ne "lăfăim" cu toții nu scuipă doar în dreptul cuvântului afișat pe ecran, nu... scuipatul dulce și sacadat cade pe toate coordonatele vieții, pe tot ce s-a vrut a fi moștenire, măcar de la Mihai Eminescu încoace, asta pentru cei care mai cred în basme și pilde aruncate cu năduf undeva pe-o hartă imaginară, puțin mai mare decât cea pe care o desenăm astăzi.

Astăzi, cei care tastăm pe lângă taste și-ntre buruieni primim o măgărie în plus și ne întrebăm unde este ligheanul pe care tocmai l-am așezat cu fundu' în sus, sprijinit puțin de trunchiul veceului, în haosul generalizat al sistemului. Și pentru că tot nu primim niciun răspuns, tragem apa care nu curge. Cu furie plăpândă... în fundul unui om mort.

Sursă foto: http://www.pl0g.de/

S-a dus și ziua ponosită... Îmi place!

2010-12-02T22:20:00.000+02:00

Te scremi de câteva ori, și trece. Numai că în viață nu contează filmul de la început de decembrie. Sau contează, dar nu numai... Nu mai înțeleg nimic. Dar, da, Adrian Cioroianu are dreptate... A spus-o pe șleau, mi-a plăcut. Îmi place. Felicitări și celui care ne-a fost "naș"! Îmi place!

Vei vedea tu oare, scumpă Românie, că nu te mai iubești decât tu pe tine... însăți? Noi nu mai știm în astă vreme ce vrea să însemne asta, și te trimitem în puff-ul cel dulce, în timp ce ne bărbierim. În oricare parte a corpului, nu mai contează... Au fugit toți de tine, scumpo!

Dulce, trist, anapoda! Să nu te speli niciodată!

Foto: Leimk

Vorbesc la peretele lu' dracu'

2010-11-30T13:34:00.000+02:00

Cineva la care țin foarte mult mi-a spus ieri că în curând îmi voi revedea părinții, că în curând o voi revedea și pe bunicuța, că în curând voi ști din nou ce înseamnă fericirea. Îi mulțumesc, îi doresc să fie fericită, precum îmi dorește și ea, și sper să aibă dreptate!

Dar îi mai spun un singur lucru - nu am nevoie de ajutorul lui, oricine ar fi el. În fiecare zi, tristețea mea nu mai e și tristețea lui, au trecut vremurile alea, iar acum nu mai văd, nu mai aud, nu mai simt, și dacă pot - rămân doar chior.

Vorbesc...

Sursă foto: http://www.die-wandtattoos.de/

Sărbătoare

2010-11-29T12:05:00.002+02:00

Draga mea Românie,

Vine ziua ta, zi în care plângem cu lacrimile pe dos pentru a nu fi văzuți în toată splendoarea sufletului. Plângem de bucurie, draga mea!? Răspunde, scumpă țară, e doar o întrebare tâmpită, înșirată în abecedarele vieții, de la 1918 încoace. Vezi cum e!? Am învățat ABeCe-ul de mici, dar... tu nu ne-ai învățat nimic, nici măcar s-o iubim pe mama, pe mama noastră, a fiecăruia. Ha!

Căci alta ne era mamă când mâncam muci la grădiniță, alta ne era stejarul de care ne sprijineam în bătaia vântului socialist. Așa ne-ai învățat, scumpă Românie, iar acum nu mai ninge alb iarna, ninge gri spre negru înghețat, întru curățire deplină, iar copiii noștri nu se mai pot bucura de ceea ce n-am trăit noi, de ceea ce au ei și n-am avut noi, de ceea ce le-am dăruit, un viitor mai puțin sumbru, un viitor mai alb decât cel pe care îl vedeam noi, în vremurile când eram tâmpiți și scunzi, în vremurile în care buchiseam abecedarul. Nu...

Draga mea Românie, în fiecare an -de ziua ta- ești tot mai mică și mai palidă, în fiecare an când sărbătorești lumina norilor care trece peste tine, ești tot mai bolnavă, mai fără vlagă. Tot mai... Noi nu mai suntem veseli nici măcar primăvara, în luna mai, când copiii mai ling veseli acadele, în așteptarea unui anotimp mai cald. Nu!

Da, totul se rezumă la mai, și mă întreb apatic și murdar, dacă tu nu mai poți, noi de ce să mai putem!? Și mai ales pentru ce, mai ales pentru cine... Hî?

La mulți ani, draga mea! Fluturii zboară departe, prinde-i pe toți, înainte de a le bate aripile în uitare!

Activitatea nesomnului moare în valurile Dunării

2010-11-28T11:47:00.000+02:00

În ultima perioadă, am devenit activ pe blogul care nu are nevoie de cuvinte. Vulgaritatea născută în jurul meu nu are nevoie nici măcar de imagini, e tâmpită numai din cauza faptului că o respir, adânc și profund. Și chiar dacă propriul somn poate fi considerat la fel, activitatea din jurul acestuia respiră (și ea) numai atunci sunt treaz.

Mi-am trezit simțurile la realitate, în pofida trenului care trece prin viață la fel ca toate TGV-urile, rapid și confuz. Dar pentru că nu sunt ascuțite, simțurile mele mor precum o face România, cald și difuz, așteptând un alt veac, o altă eternitate.

Activitatea nesomnului moare în două secunde, când îți dai seama că ești treaz, că ești treaz și nu faci altceva decât să scrii, realizezi că impotența în care te zbați devine tot mai acută. Și ce frumos era când nu eram înconjurat de impotență, când eram înconjurat doar de glasul florilor ofilite.

Îmi dorm somnul, blogul meu de jar! Dar nu e somnul meu, somnul meu va dormi etern acolo unde mor stelele, acolo unde dracii își pierd și vocea cu care au vorbit mai la urmă.

Pentru o MM mai frumoasă decât zarea,

Edwin

Sursă foto: http://www.rudervereinesslingen.de/

Tentativă de... pauză a vieții!

2010-11-26T11:47:00.000+02:00

După ce aseară am publicat o scurtă postare care privea suicidul, astăzi cineva mi-a confirmat că am avut sau că am dreptate. Nu vreau să fiu ipocrit, nu știu cât o să mai continuu scrierile pe acest blog dezirabil, dar doamna care mi-a vorbit, nu a făcut-o deloc cu bucurie în glasul electrizat de evenimente.

Nu pot să spun decât că evenimentele sunt ale mele, nu contează dacă unei persoane îi place sau nu "pleiada" din jurul lor. Danke! Iubirea e posesoare de droguri!

Amețeli, căderi... Ce mișto, "același" DEJA VU!

2010-11-24T14:21:00.001+02:00

După ce te ridici de pe WC și cazi amețit cu trupul cald pe cimentul rece din baie, vezi celelalte 180 de grade ale vieții. Te scoli cu greutate, după vreo douășpe ore de somn neîntrerupt, și încerci să revii între așternuturile în care te-ai scremut toată viața. Mă rog, nu sunt aceleași, dar starea de deja vu este omniprezentă între toate firimiturile căzute în cearșaful putred.

Anul trecut, am avut norocul să plesnesc cu spatele gol în bucătăria înghesuită și să vomit de fericire în momentul în care mi-am văzut rănile, cu dosul în oglindă. E teamă, nu-i altceva decât teama pe care o simți când nu mai cunoști literele unui altfel de alfabet, când nu mai reții ce melodie fredonai aseară.

După toate amețelile pe care mi le provoacă viața, realizez că vreau să mor fraged și tânăr, că nu vreau să depășesc vârsta de 35 de ani, o vârstă la care maturitatea pierdută în leagănul copilăriei îmi va fi fost de ajuns. Amin sau ce!?

Îi mulțumesc domnului de aseară, dar nu pot să-i spun decât că în oglindă vedem totul altfel, puțin mai răsturnat. A, să nu uit, tipul care cântă melodia pe care o fredonam împreună, trăiește neperturbat în mijlocul unui ocean de vise umede. Îți mai place?

Sursă foto: http://scrapetv.com/

OK sau KO? E România!

2010-11-22T13:50:00.000+02:00

România are nevoie de ajutor! Aude cineva?

De ce nu pleacă artiștii din România? Pentru că nu au unde, pentru că iubesc prea mult țara în care s-au născut, pentru că preferă să așeze capul în mormântul familiei, printre flori ascuțite la miros, deși ar putea să moară prin 2075, în glorie deplină și aplauze eterne, eventual printre străini. De ce nu pleacă nimeni de aici, de ce mor artiștii așteptând puțină dreptate de la țara care spre rușinea ei, se numește România? E trist, dar nu ne mai vrea nimeni, și-n ultimii 20 de ani, oricum nu ne-a vrut nimeni. Da, mă consider artist, și e una dintre numeroasele gafe cu care mă pot lăuda. Dar ce face scumpa țărișoară pentru artiști? Unde îi trimite pe toți? N-am niciun răspuns... Nimeni nu are... România nu are...

Există universități de prestigiu în țara asta obosită, și-n loc să fii OK la absolvirea lor, ești aceleași două litere așezate invers. Vorbesc despre mine, despre alții nu am cunoștință. Eu... care eram în stare să scriu 40 de pagini într-un caiet murdar, și făceam asta zilnic, acum nu mai sunt în stare să scriu trei cuvinte corect sau corecte într-un altfel de caiet, alambicat al dracului... Asta-i mulțumirea pe care o primim de la România în România, și-n fiecare an ne stingem tot mai mulți, tot mai dezamăgiți. Nu vreau să folosesc cuvinte mari, dar cred că patria asta murdară, așezată timid în Balcani, este lider în tot ceea ce înseamnă neputință, în tot ce se vrea a fi ce n-a mai fost vreodată de la comunism încoace. În 2010, se întoarce toată istoria în care ne-au putrezit străbunicii, bunicii, părinții, în care ne-au putrezit cei care au murit înaintea lor, eternii "stră", așezați pe bulevarde stinghere. Și pentru ce?

România răspunde acru și timid. Pentru că te sărută pițipoanca la colț de stradă, și-ți fură puținii bani pe care-i mai ai în buzunarul rupt, așezat te miri unde, în văzul tuturor vagabonzilor. La final, nu mai contează decât Carpații. Țigara clasică, apa tulbure pe care o bei între ei sau stâncile de care îți sfarmi capu' liniștit. Sunt Carpații pe care i-ai visat toată viața, la fel de veseli ca Dunărea care moare mare-n Mare. Bravo! Vine ziua ta!

Sursă foto: http://magdalenenstift.de/

Cele mai frumoase melodii de dragoste (non-Roxette)

2010-11-20T22:20:00.004+02:00

1. Richard Marx - Right here waiting (1989)

Ador această melodie. Ce poate fi mai frumos decât să aștepți o viață întreagă !?
RICHARD MARX - RIGHT HERE WAITING

Asculta mai multe audio diverse

2. Bay City Rollers - I only wanna be with you (1976)

O melodie pe ritmurile căreia îți așterni capul în pernă și adormi cu vârful cuțitului lângă venele tremurânde.
I Only Want To Be With You

Asculta mai multe audio diverse

3. Julio Iglesias - Baila Morena (1995)

Limba spaniolă e mai frumoasă când o asculți și o dansezi în doi.
Julio Iglesias -Baila Morena

Asculta mai multe audio diverse

4. Mariah Carey - Without you (1993)

Nice, nice, nice - erau vremurile când încă se mai asculta muzică bună.
Mariah Carey - Without You

Asculta mai multe audio diverse

5. Dido - White flag (2003)

Te îndrăgosteai, făceai dragoste și cântai. Cam puțin pentru o melodie atât de frumoasă.
Dido - White Flag

Asculta mai multe audio diverse

6. The Corrs - What can I do (1997)

Sunt vremuri de demult când solista părea mai bună chiar decât piesa în care... vărsa lacrimi.
The Corrs- What Can I do

Asculta mai multe audio diverse

7. Celine Dion - Pour que tu m'aimes encore (1995)

Mă mai poți iubi vreodată?
Celine Dion-Pour que tu m'aimes encore

Asculta mai multe audio diverse

8. Bryan Adams - Please forgive me (1993)

Și nu mai ceri iertare nimănui. Piesa în sine e de ajuns, te va înțelege Ea.
BRYAN ADAMS - Please Forgive Me.

Asculta mai multe audio diverse

9. James Blunt - You're beautiful (2005)

Frumusețea muzicii este și frumusețea Ei. Am iubit demult, cândva...
James Blunt - You're Beautiful

Asculta mai multe audio diverse

10. Bon Jovi - Bed of roses (1992)

Patul în care faci dragoste... singur.
BON JOVI - BED OF ROSES

Asculta mai multe audio diverse

Tutunul... verde de acasă!

2010-11-18T15:15:00.000+02:00

Fumează cineva cu curu' pe astea?

Astăzi sărbătorim Ziua Națională fără Tutun, dar gurile continuă să ne fie pline de nicotină. Bineînțeles, nu numai gurile, corpurile toate, cu nicotină inhalată de la gură în jos, până la una dintre găurile care se numește cur(uri). Ha!

Cunoaștem țigara de după sex? Cum să nu... dar o vom cunoaște, cu siguranță, și pe cea de după viață, pe cea pe care o vom fuma singuri, ca de obicei, de data aceasta închiși în garsoniera care se numește sicriu, țigara pe care o vom savura în moarte, acolo unde nu circulă metroul, nu că în viață, și mai ales seara, trenul care vine pe liniile de metrou ar circula... Na, na, dăm bătaie la Metrorex!

Țigara de după... mâncat e cacafeaua de după dormit, îți tragi palme la fiecare secundă în care-ți dai seama că ești treaz, că faci umbră degeaba pământului. Asta spus la modul duios, sublim etc, că altfel am spune că facem umbră degeaba României, care Românie oricum nu e pregătită de umbră. Da, singura umbră pe care o acceptă țărișoara din spațiul carpato-danubiano-pontic, este umbra formată la fundu' Europei, umbră din care nu mai poate să iasă.

Negreșit, vom trage bășini în continuare, bășini ieșite din cururi puturoase... până ne vom căca pe noi, dar năravul a fost, este și va deveni istorie. Nu ne mai scoate nimeni din el.

Sursă foto: www.kdfnet.de/medizinrad

Verpiș dich, Sonne!

2010-11-16T12:31:00.001+02:00

Soarele arde în noiembrie mai puternic decât în august. Probabil sau chiar deloc. E un soare care se screme în zori, la prânz și seara, înainte de prima furtună de zăpadă. Sufletele noastre au nevoie de ploi, și când colo, ce să vezi, ne zbenguim la ștrand înainte de apariția primilor fulgi de nea, în preambulul Crăciunului (încă departe și ăla...).
Soarele ți se urcă-n căpățână, precum o face muzica în toate cele trei "ipostaze" ale zilei. Și o lălăie la fel de furibund... iar tu nu-ți dorești decât puțină răcoare, să stai la fel ca în povestea ștrandului, zbenguit în a nu știu câta poziție, de aseară încoace.
Și ce dracu' poți să faci? Să bei o gură de cafea sau să sorbi o gură de c****?!? Ambele, în fiecare imagine apare cornutul, și te întrebi de ce mă-sa te mai temi de el. E aceeași poveste, de fiecare dată, și nu se mai termină.

Dar... soarele se va potoli, iar cartea se va așeza la loc în bibliotecă, într-un sictir etern. Verpiș dich, Sonne!

Sursă foto: http://www.fotos-und-bilder.de/

Marea iubire pierde trenul în fiecare dimineaţă

2010-11-14T13:32:00.003+02:00

Şi nici măcar nu pleacă cu IC-ul din Gara de Nord, aleargă suduind după un oarecare personal, ale cărui roţi se pierd în praful întunericului, când nici măcar nu e miezul nopţii. Aş, de parc-ar conta...
E cald în noiembrie, pare un mai desfigurat, pare luna în care nu mai ai nici timp, nici chef să-ţi bei cafeaua aburindă. Dimineaţa te doare capu', la prânz te doare capu', iar seara beleşti ochii, şi-ţi dai seama că te doare capu', cap care se laudă că stă împopoţonat deasupra umerilor, undeva unde ne-am lipit "ventuza".
Dimineţile-s la fel... Te trezeşti mereu cu mintea-ntr-un copac, crengile lu' copac îţi intră-n ochi, şi parcă nu mai e aceeaşi belvedere pe care o zăreai mai devreme, turbat în fire şi-n priviri.
Trenul pierdut provoacă icter, iar muzica rebelă pleacă la îngeri şi nu mai răzbate din difuzoare. Verşi cafeaua pe gură, pe nas, pe ochi şi prin creier, solemn şi tern, de parc-ar fi o desfătare. Desfătare pierdută în trenul fiecărei dimineţi putrefacte. Aş, de parc-ar conta!
Soarele bate în geam... Na, şi te doare... De 3x aş... de parc-ar conta!!!

Sursă foto: http://www.slideshine.de/

Ich liebe dich! Wieso?

2010-11-12T14:17:00.000+02:00

Ich würde alles tun, um wieder verliebt zu sein. Aber in diese Branche, leider bin ich im Pech! Schon wieder im Pech, so zu sagen! Was kann ich tun? Ich lebe wie ein Roboter, aber meine Seele lebt in eine Fantasie. Trotzdem...
Mit 30, hab' ich Magie und Liebe erlebt. Anderseits, ich war nicht reif genug für so was. Und heute? Was denn... ich spreche von... heute. Mir geht es heute schlecht. Mein Kopf ist kaputt, mein Herz ist kaputt, meine Seele ist kaputt. Verdammt! Alles ist zerbrochen. So eine Fantasie... wollte ich nie haben.
Und wieso... Ich liebe dich! Wieso?

Înjurături înfipte-n oglindă

2010-11-11T14:18:00.003+02:00

Nu mai vedem nimic în jurul nostru, ne vedem... înşine în oglindă. Răsfăţul acumulat în fiecare dimineaţă, în aceeaşi oglindă, ne bagă glumele în "răspăr" sau, în cel mai rău caz, în părul din propriul arsch. Şi înjurăm, asta ne rămâne de făcut, iar dacă nu putem s-o facem (proliferarea de înjurături) în faţa oglinzii, o... dârdâim pe site-uri anonime, (aproape invizibile). Scriu la figurat, dar gândesc intransigent.

Şi-acum, unde-mi mai pleacă ochii care nu "vede"?

Sursă foto: http://www.swabianidols.de/

Da, Roxette vin în România!

2010-11-10T09:58:00.001+02:00

Data concertului este 30 mai 2011. Frumos!

Mizerie pe asfalt

2010-11-09T11:45:00.003+02:00

Germania are şi ea căcatul ei de câine

Asfalt nu înseamnă doar mizeria pe care calci în fiecare zi, asfalt mai înseamnă şi rahatul pe care nu poţi să-l ocoleşti, şi dacă mai ai şi norocul să calci într-un rahat de câine, atunci da, îţi merge bine cât e ziulica de lungă. Atenţie, vreo 24 de ore, deci şi în timpul somnului, în niciun caz n-ai noroc toată viaţa că deh, nu nimereşti în rahat parfumat în fiecare zi. Deşi, la câţi câini sunt pe stradă, s-ar putea să ai noroc cu ditamai caru' cât e viaţa de... scurtă.

Asfalt mai înseamnă şi altceva decât mizerie. Asfalt egal putrefacţia care îţi gâdilă nările, nu ştiu dacă în fiecare zi, dar ştiu că o face mereu, în miresme dese care ies din bitumul încins pe care călcăm.

Dacă în 1995, eram invitaţi la un "Asfalt tango" în cinematografe, astăzi suntem invitaţi să dansăm tango pe asfalt, direct în căcatul câinilor.

Iar dacă asta nu-i mizerie pe asfalt, atunci nu ştiu ce dracii mei mai e!

Priviţi ce se poate întâmpla cu un căcat de câine...

Sursă foto: http://www.lokalrunde.org/

România, cu fundu' la vedere!

2010-11-08T11:17:00.001+02:00

Ce s-a întâmplat cu strada Varşovia din Berlin? A devenit strada... curului!!! Danke, Samuel!

În ultimii ani, România are curul dezgolit în faţa Europei. Şi nu mă refer la formele apetisante care răzbat din chiloţii rupţi ai tranziţiei, ci am în vedere celulita care distruge plăcerea din noi, celulită asezonată cu bube în largă transpiraţie. Ce poate fi mai dulce decât mâncarea ieşită din fecale? Pe o astfel de mâncare nu se percepe TVA 24% sau... poate mă înşel.

În 2007, când am pătruns, în sfârşit, în Uniunea Europeană, bucuria mea a fost imensă. Nimeni nu prevedea efectele viitoarei crizei în viitorul (cel mai) apropiat. Acum sorbim aceste efecte la... fundu' Europei, unde ne-am autoîmpins cu măiestrie şi înverşunare. Nu-i aşa că e frumos?

Dacă România s-ar fi mândrit cu posteriorul unei tinere de 20 de ani, l-aş fi lins de fericire. Aşa nu-mi rămâne decât să plâng la popoul unei babe bolnave, care mai caută din când în când prilej de gâlceavă. Iar cearta cu poalele-n cap nu înseamnă decât că ai ieşit pe Straße, la produs de... vin fiert.

Sursă foto: http://blogs.taz.de/

Versuri în sânge

2010-11-07T20:38:00.000+02:00

Scriu versuri în lumină, noaptea
La catafalcul unde beau din când în când,
Unde mi-e trupul gol în praf din plin,
Şi în parfumul mortului dintâi.

Scriu versuri lângă crucea ruptă
Unde pun capul în ţărâna ei,
Unde aşez visele sub mâinile-amândouă,
Putred şi etern.

Scriu versurile mele cu sânge
Picurat din ochii lui în ochii ei,
Unde beau licoarea căzută sub fusta
Unui înger femei.

Sursă foto: http://www.learn-line.nrw.de/

Furia nu cade din cer

2010-11-07T09:54:00.000+02:00

Când plouă privim mereu bolta cerească, şi, de cele mai multe ori, ne rugăm să nu mai fim inundaţi de furia norilor, căci ne ajunge furia cu care ne inundă viaţa. Aşa s-a întâmplat în ultimii ani, talazurile vieţii ne-au surpat orice speranţă pusă în cei doi, căci, din păcate, nu există doar Unul în care ne punem speranţe, există doi, iar despre al doilea nu vreau să pomenesc.

Furia nu cade din cer, ar fi prea frumos să fie aşa, ea cade din adâncuri şi... coboară în aceleaşi adâncuri. Rezultă că omenirea trăieşte în adâncul cel mai adânc, unde nu mai există scăpare, unde ne sărută al doilea, în jurul...

Nu mai contează, astăzi pleacă la îngeri un maestru, iar prea mult negru e de prisos. Iartă-ne, Dumnezeu!

Sursă foto: http://www.nerdcore.de/

Statuia 13

2010-11-06T16:33:00.001+02:00

Poezie scrisă cu... roşu

Statuia prinde viaţă, prinde teamă în idei,
Idei care se transpun în versuri albe, în rugină neagră
Unde s-a aşezat tâmpla care soarbe tâmpla ei
În destin târziu.

Statuia s-a întors cu spatele la teamă,
Linge fruntea rece, ruginita ei
În doruri mărunte care nu mai aştern singurătate
Decât târziu.

Statuia picură urină în vise reale,
Amestecate în teama din excrementele ei
În moartea îngheţată din alte statui
Din secolul nouăşpe, nu mai târziu.

Gânduri despre moarte

2010-11-06T09:57:00.001+02:00

Poveste tristă despre viaţa care s-a vrut a fi frumoasă. Despre gânduri şi despre ce ar fi însemnat existenţa dacă nu exista moartea.

Treisprezece gânduri. Treisprezece gânduri şi jumătate. Sau poate chiar mai multe. Locul sau locurile în care vom ajunge toţi, mai mult sau mai puţin fericiţi. Cimitir, cu pluralul cimitire. Morminte vesele şi deschise noaptea vizitatorilor. Celor care nu cuvântă ziua, celor care au noaptea flăcări în ochi, dincolo de focul ce arde trupul lumânărilor. Vântul le stinge, ploaia le stinge, mâna le stinge...
13 nu-mi este soartă, îmi este doar purgatoriu, cu idei care se rostogolesc în capul meu de 13 ori. Dacă muream la 13 ani, nu pierdeam nimic. Câteva rânduri ordinare ? Lucru normal. Iarăşi normal. Felii de viaţă amestecate în rânduri ce vibrează în ţeastă, în mâinile amândouă când nu mai am idei. E mai frumos aşa. Să ştii că este necesar să pierzi uneori. Mai mult sau poate mai puţin. Aha ! Mai bine nu, de fiecare dată ţi se va părea că ai pierdut mult, chiar dacă tu nu ai pierdut decât un mărunţiş.
Gândurile despre moarte explică existenţa vieţii în Cimitirul Raiului. Putem sta în faţa pietrei de mormânt şi putem reconstitui istoria celor care continuă să putrezească dedesubtul nostru. E trist, dar poate că avem doar gloanţe în cap şi nu gândim coerent... O frontieră peste care nu putem trece, o defalcăm în mii de cuvinte şi poate aşa ne trece. E bariera care ne desparte de civilizaţie.

Aş vrea să merg la cel mai interesant mormânt şi să-l sărut de treisprezece ori. Să picure în ochii mei lumină, să iasă iarbă mai verde la suprafaţă. Şi poate flori. Treisprezece flori... Mai multe, să nu le pot căra cu braţele. Hmmm, cred că ideile mele sunt cu capul în jos... În ceva unde nu răzbat cu ochii minţii.

Marile iubiri mor dimineaţa

2010-11-05T10:31:00.000+02:00

Capodoperele sunt scrise întotdeauna noaptea, marile iubiri mor întotdeauna dimineaţa. Aşa se întâmplă mereu, dimineaţa e mai mult soare decât noaptea. Şi pentru că durerea la mormântul unei stele, cere puţine cuvinte, mă opresc aici. E dimineaţă.

Sursă foto: http://www.psyklen.dk/

Civilizaţia sexelor

2010-11-04T14:19:00.005+02:00

Amintiri din 2003

"Eu stau de vorbă numai cu fanii Roxette. La telefon şi oriunde. Pe capacul wc-ului, dacă se poate. Nu suport nesimţiţii şi fanii Sistem. Sunt nevoit să închei conversaţia. Lasă-mă domnule în pace, nu înţelegi că nu mai am ce discuta cu tine?"

Cine-ar putea vorbi aşa? Răspunsul e simplu, năucitor. Un fan Roxette (nu are importanţă numele) cu vocaţie de autodidact. Un actor grăbit care a uitat să se spele pe faţă, şi a ieşit murdar în public. Pe chiloţii lui s-a semnat anticristul. Trist, dar adevărat. Eu nu sunt fan Sistem, dragă nebunule. Sunt acelaşi umil fan Roxette. Dacă nu-ţi place mutra mea, împuşcă-te.

Zilele trecute mi s-a dedicat un poem. Autorul? Un alt fan Roxette, stabilit definitiv pe nisipul Mării Negre. Înainte să aşterne pe hârtie (cum nu are aşa ceva, şi-a cumpărat e-mail) cuvinte de prost gust, frizând penibilul, a înghiţit un val ce se pogorâse asupra lui. Apoi mi-a urat fericire, iubindu-se pe sine în celebra "instituţie", numită în continuare, baie. De-atâta gândit, a uitat să tragă apa şi s-a... înecat. Acelaşi fan are un ideal măreţ. Să-l ia la bătaie pe Gessle. Fiu de paparudă, constănţeanul omite un lucru. Prostia nu poate fi comparată cu genialitatea. Nici măcar dacă este prostie ilustră. Aşa că nu ştiu dacă poate ridica două degete pentru a-i zgâria barba lui Gessle. Producător de metafore lugubre, fanul din Constanţa îmi închină osanale şi îmi ridică statuie. Pentru că nu vreau să mă dau măreţ în preajma Paştelui, i-am promis că dacă statuia va prinde viaţă, o să-i înfig cuţitul în ficaţi. Domnului din bronz, nu fanului.

Cineva m-a ameninţat cu puşca. Alcoolul (vin de casă depozitat într-un butoi fără cep la gură) din cap îl făcea să nu mai găsească gloanţele. Când şi-a scărpinat scăfârlia, a murdărit natura cu mătreaţă. Fugind de la locul prezumtivei fapte (aceea de-a mă ucide eroic), a scăpat drapelul cu cele trei culori, în noroi. "Niciun imn nu-i ca melodiile Roxette". Splendoare în iarbă şi scărpinici în buric. Să moară ţara de râs, nu alta. Băiatul... fan Roxette. Cu şi fără protecţie.

Transilvania se vrea cotropită de unguri. Trecută prin foc şi sabie, fără pic de jenă. Un tiran, mâncător de barabule şi lubeniţă, îşi face semnul crucii în Câmpia Panoniei şi promite vorbitorilor de limbă maghiară de dincolo de Nădlac (Nagylak) că o să mănânce români pe pâine la micul dejun. Adăugaţi la margarina Rama, numai buni de halit. Rămas cu degetul înfipt undeva în spate, îşi dă ochii peste cap şi mulţumeşte cerului pentru că l-a procreat la 13 km de patria mumă. Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă. Tiranul moare, dar nu se predă. Urlă că îl cheamă Felix. Nume fictiv. De fan... Roxette.

Am cunoscut un român miliardar. Doar în lei, dar ajunge. Omul are caş la gură şi e mulţumit. Şi-a clădit averea furând de la săraci. Umblă vorba că se fură până şi pe sine. Să-ţi fie (cam) ruşine, nenicule! Pe scaunul miliardarului, la Prima TV, ai produs o proastă impresie. S-a rupt scaunul cu tine şi ai căzut în beci la bunica. Te-ai ales cu 5.000.000 şi cu falca spartă. Nu-nţeleg de ce i-ai luat (banii), din moment ce, contul tău din bancă dă pe dinafară. Eu cu sila, Dumnezeu cu mila. Miliardarul se prezintă: "mă intitulez... fan Roxette".

L-am văzut cu praştia în mână. Nu conta că avea un costum deux pieces de culoare roşie (ca şi ciclul lui Nea Crăciun), băiatul avea praştie. Lua la ţintă păsărele, furnici, gândaci, melci codobelci. S-a aşezat în şanţ şi a adormit. Cred că doarme şi acum, pentru că nu l-am mai văzut. Rămâi cu scoica, dragă, şi dă cu flirt la ea. Eşti fan Roxette, şmecher şi robust.

Personajele odioase de mai sus sunt fani Roxette. Le trag linie şi le pun punct. Civilizaţia sexelor nu există. Rândurile "marcate" reprezintă o stare de fapt. S-a întâmplat în realitate, altfel spus (scris). Mă-nchin cu genunchii la burtă.

Edwin Rosch, cu pete în dreapta, pe vremea când nu era... jurnalist

Sursă foto: http://www.fotolia.com/

Lină, lină Mădălină...

2010-11-03T11:58:00.001+02:00

Mădălina Manole a murit, dar continuă să trăiască lin, la fel ca-n piesele ei. A trăit... frumoasă, a murit frumoasă, iar extravaganţa aventurii ei dincolo de viaţă, nu se mai termină. Acuzaţii, bocete, răcnete şi tot felul de invective sunt adresate celor care au fost mai mult sau mai puţin lângă ea. Tonul moralizator al acestei postări îndeamnă la un "De ce?" acru, dar cobor repede din nori şi-mi dau seama că, din păcate, orice moarte suscită interes. Interes care nu vine doar din partea compatrioţilor, interes care nu este bazat doar pe compasiune. Şi-atunci, de ce?

Hmmm... La scară mai largă, moartea şi capodopera lui Eminescu a născut bani, de ce să nu se întâmple la fel şi cu decesul unei cântăreţe? Dacă Elodia a provocat o întreagă isterie naţională, de ce să nu facă la fel şi Mădălina Manole!? Lin, lin, la fel precum spunea tocmai ea. Suntem un popor care continuă să trăiască prin tragedii, mai ales în vremuri de criză. Prin Mădălina, nu facem decât să mai turnăm puţin borş, adică zeamă acră, în amarul... avangardist al terorii din suflet.

Ea a plecat, noi continuăm. Acum nu mai formulăm întrebarea scurtă de mai sus, acum nu ne mai întrebăm decât... pentru ce? Răspunsul vine imediat: pentru o "doară" de sărut pe fruntea rece... pentru că şi noi căutăm veseli un răspuns.

Şi nu îl găsim niciodată.

Conexiunea sufletelor

2010-11-02T12:28:00.002+02:00

În fiecare suflet se cască o groapă, un hău, de unde evadarea devine imposibilă. Sufletele pereche caută iubirea în neştire, dar nu realizează că nu mai pot ieşi din neantul în care au căzut. Şi-atunci, ce-i de făcut?

Variantele sunt multiple, dar când te loveşti de abis, realizezi că nu ai decât o soluţie: să putrezeşti în interiorul sufletului, adică să bei din apa murdară care nu se mai termină. Când te murdăreşti pe dinăuntru, realizezi, abia atunci realizezi cât de frumoasă este viaţa. Deşi e scurt, traiul care pute, parcă... nu se mai termină. Continuă, continuă... în nopţi îngemănate.

La sfârşit, adormi într-un vis dezbrăcat... Şi tu, şi el, goi de miresme plăpânde.

Şi Ea?... Sfidam frumosul la Ea / Departe, cu inima frântă, / Rupeam corzile-n chitara mea / Ce nu mai cântă. / Striveam o buză de Ea / Sorbeam fără buze nectar, / Iar sânge din venă ţâşnea, / Trist şi murdar. / Pierdeam privirea în Ea / Pocneam din degete multe, / Iar focul în apă ardea / Cu flăcări cărunte. / Eram velur şi era Ea / Cu părul subţir' de pe frunte, / În pic de-ntuneric nimic nu pierdea / Fumam ameţit într-o luntre. / O parte din pas ajunge la Ea / Pustiu şi turbat mă-nfior, / Piciorul beteag în mâna mea / Doare-n secunda de dor.

Sursă foto: http://www.link-kinesiologie.de/

"Do you... sprechen Deutsch", javră penală?

2010-11-01T17:36:00.000+02:00

Asta m-a întrebat un tânăr astăzi, într-o zonă aglomerată a Bucureştiului - la o oră de maximă audienţă, adică un picuţ după prânz. I-am răspuns bosumflat, "was wollen Sie?", şi mi-a explicat vesel, într-o germană stricată, că e în căutarea unui anumit club... gay. I-am răspuns (din nou) la explicaţie cu un sec "keine Ahnung", adică un "nu ştiu" opărit, şi am crezut că-şi vede de drum, dar ce să vezi... tânărul s-a oprit într-un colţ, holbându-se "parşiv" la mine. I-am... explicat în germana lui stricată că aştept pe cineva, şi şi-a văzut de drum.

Ei, iată, unde ne duc itinerariile vieţii sau... asta-i bucuria când auzi că se vorbeşte un fel de germană în jurul tău, nu te poţi abţine şi răspunzi.

Mai târziu, în acelaşi oraş, de (în)jur împrejurul meu... "F... morţii mă-tii de javră penală", "Băga-mi-aş p... în mă-ta", şi ca o concluzie, "Vă ia mama dracu' pe toţi"... Dacă tot l-am pomenit ieri pe dracu', acesta a catadicsit să apară în petele mele. "Do you... sprechen Deutsch", dracule? Nu mi-a răspuns. Dar mai e timp...

Sursă foto: gb-pics24.com

Linişte! Am dat de dracu'!

2010-10-31T19:36:00.002+02:00

România e liniştită mereu! Adică nimic din ceea ce se petrece la nivel înalt, nu lasă loc de interpretări. E linişte, şi pace, suntem cel mai liniştit popor din lume, şi pentru asta, trebuie să mulţumim oazei în care trăim, oază în care avem parte de dor şi de jale. Numai de dor şi numai de jale. Mai mult din primul element, şi oţâr' şi mai mult din cel de-al doilea.

România, o ţară frumoasă, în care dacă (ha) crapă unul dintre semenii noştri, ne ducem la dracu' cu toţii de atâta jale. O jale înşirată în surdină, amintiri din vremuri de demult în care nu ne uitam la filme porno, nici măcar la cele prost înregistrate de pe video, ci ne jucam jalnic Popa Prostu', la fiecare colţ de stradă. Şi nu o făceam online, cum ne-o tragem acum, aşteptam doar să se stingă lumina la singurul felinar pe care-l aveam la dispoziţie acolo unde ploaia căzută de la mama dracu' nu producea vreun scurtcircuit.

Pentru exemplificare, Vestul european provoacă şi trăieşte un / o altfel (scris alt fel) de linişte. Puţin mai puţin vulgară, o linişte care te îmbată şi care te face să escaladezi pereţii locuinţei în care trăieşti. O linişte în care nu auzi decât susurul apei care curge-n Dunăre, în ţara de unde izvorăşte al doilea fluviu european. În vest se... izvorăşte la infinit, în România nu mai izvorăşte nici măcar dragostea... da, da, da, în suflet pustiu. Nu v-am spus că este prea multă linişte!? Linişte care formează, aţi ghicit, impecabila Deltă a Dunării, la dracu', să-mi bag picioarele, ce poate fi mai frumos de atât!? Să bei apa în care se pişă toţi "câinii". Wow, de 69x wow, am dat de dracu' pe câmpii.

Cocostârcul f*** buha pe câmpii, şi da, nici pe asta n-am mai auzit-o. Cu alte cuvinte, românul trăieşte în cea mai frumoasă ţară din lume, unde salariile sunt mai ieftine decât preţul cărnii. Şi mă refer aici la orice fel de carne... pe fiecare dintre feluri îl adulmeci în gură. Cum dracu' să mai spui ceva cu gura plină de... rahat!?

Alte diferenţe palpabile între Est şi Vest, nu mai există decât la fusul orar. Irelevant!

Aha... Imagini care-ţi oferă linişte!

The Bangles - Manic monday

2010-10-31T14:10:00.002+02:00

Astăzi e duminică, dar urmează... pete, iarăşi pete, la fel ca la fiecare început de sâptămână...

Nevoia de imagini

2010-10-30T10:19:00.002+03:00

Sunt un eşec, nu contează circumstanţele. Astăzi mai citesc doar propriile cuvinte. Şi mi-a plăcut atât de mult să citesc... Dar da, e şi asta o formă de a rămâne alături de literatură. Sunt beat, beat de... beatitudine, călătoresc printre picături, picături interzise în viaţa de zi cu zi, şi realizez că nu întotdeauna poţi trăi la cotele cele mai înalte. Înseamnă că nu mai trăiesc!?

Imaginile nu conţin pilde. Tuturor ne-ar plăcea o viaţă (şi) cu alte imagini. Nu căutăm eroi, căutăm doar fapte. Şi le analizăm pe ale noastre. Coincid. Sunt un învins al sorţii înainte de vreme. Soluţia finală îi este atribuită creierului, care îşi încetează funcţiile pierzându-se într-un tablou.

Dincolo de cotidianul agitat, rareori imprevizibil, găsim iluzii rămase nedezvoltate pe alocuri. Putem cataloga aceste iluzii ca făcând parte din viaţa fiecăruia, ele oferindu-ne un mai larg orizont asupra intemperiilor vieţii, asupra modului în care putem convieţui cu semenii noştri.

Altfel...

Dependenţa de feminin se dezvoltă, se întoarce de unde a plecat, de la sânul mamei. Ţi-e dor şi plângi, nu-ţi mai poţi stăpâni pornirile. Avem cu toţii aceleaşi visuri, şi, deşi, de cele mai multe ori banale, nu le putem împlini. Le transcriem în proză, ciudat, efemere. Avem o viaţă întreagă pentru a visa. Nimic nu este interzis. Şi iubim până la ultima suflare.

Iubeşti, chiar dacă doare. Suferi, verşi lacrimile speranţei, cânţi oda bucuriei, eşti uman. Cu bune şi cu rele. Nu trebuie să te ascunzi, mai devreme sau mai târziu vei fi descoperit, disecat şi pângărit. Prin imagini bolnave te umpli de negativism. Şi negi până şi propria existenţă.

Suntem maturi, iubim, urâm, ne temem, suferim, murim. Când iubeşti, eşti fericit. În ultimul stadiu. Eu nu-mi pot închipui o fericire mai mare decât aceasta. Să iubeşti necontenit.

Nu avem nevoie de faimă, ci doar de puţin noroc. Iar norocul înseamnă să împărtăşeşti gândurile tale cu cei din jur. Nu-i necesar să fie aprobate, consumăm chiar şi ce ne face rău. Imaginile nu reprezintă un rău indestructibil, nici măcar comercial. Sunt o bucăţică negativă din interiorul nostru. Iubim splendoarea cuvintelor. Ne îmbătăm cu elucubraţii despre ce ar putea gândi creierul uman, despre ce ar putea înfăptui pozitivul din noi. Visăm. Rămânem singuri în templul vieţii şi visăm. Dar nu e nimeni lângă noi care să ne trezească.

Cândva am iubit marea. Şi dansul din valurile ei. Sălbatic. Doar întindeam capul pe o pernă murdară şi visam, la fel ca înainte. Te iei de mână cu amintirea, trec clipe, îţi făureşti viitorul. Din trecut, de-acolo pleci, îţi doreşti o viaţă mai blândă. Fantezii. Miracole. Bunăstare în planul iubirii. Dar la un moment dat, te rătăceşti, nu mai găseşti calea. E în zadar. Simţi doar praful pe faţă, te miri de anotimp. Suntem aceiaşi mereu. Atât.

Sursă foto: http://www.toonpool.com/

De ce, Fräulein?

2010-10-29T11:46:00.002+03:00

O domnişoară (ne)cunoscută mi-a spart, în cursul zilei de ieri, una dintre adresele de e-mail. Vreau să-i spun că dacă o voi prinde în ofsaid (poziţie afară din joc), îi voi arăta cartonaşul roşu. Îmi pare rău, dar o parte a tineretului din România face ce mi-aş fi dorit eu să fac pe la 13 ani, dar da, nu aveam internet... Şi dacă totuşi, am făcut şi eu astfel de gesturi, mai târziu, după 25 de ani, nu am făcut-o plin de ură, dar tu, domnişoară? De ce recurgi la astfel de gesturi... încărcate de sau cu ură!?

Vorba unuia lipsit de caracter...

See ya!

Sursă foto: http://www.yshlondon.com/

România disperată, în pragul... disperării!

2010-10-27T10:02:00.001+03:00

Astăzi este o zi importantă. O altă zi importantă pentru România. 27 octombrie 2010... o zi după care ţărişoara noastră se va întoarce la ceea ce este obişnuită să facă... să ignore. Nu comentez aici motivul, i-adevărat, fiecare este liber să facă ce vrea, dar tu, Românie... tu eşti liberă să faci ce vrei!?

Nu ne-au ajuns 20 de ani pentru a stârpi răul. De ce? Pentru că nu am început de la rădăcină, ne-am închipuit că... dânsa este sănătoasă. Şi da, nu mai contează în ce ţară trăim, întrebarea care derivă de aici e... Mai trăim? Mai există nesimţirea vieţii de demult? Aşa, domnule, mai demult nu exista atâta nesimţire, existau doar flori presărate absent pe câteva morminte uitate.

Să ne trezim... Dormim, dormim, şi nu e dimineaţă în fiecare zi ca să ne putem trezi, motiv pentru o sublimă aberaţie, nouă, nouă, a celor de (mai) sus. Nu mai e nimic de spus, nu mai e nimic de scris, vom aştepta până ne ia dracu', la fel ca-ntotdeauna. Da, ţările mici sunt luate de el, un altfel de el, care, după cum vedeţi, nu e un el mare. Pe El cel Mare l-am uitat. L-am uitat...

Nimic nu e mai dulce decât moartea, patrie!

Nimic mai mult,

Un Rosch(u) verde de furie, halal la poarta Împărăţiei! Ptiu...

Sursă foto: http://www.hopa.ro/ http://www.funiacs.com/

Lumina lunii

2010-10-22T08:16:00.001+03:00

Luna tresare în nimburi de speranţă, în momentul în care ai impresia că s-a stins... lumina!

Am murit...

2010-10-18T00:09:00.005+03:00

Da, doare, şi nu-mi mai place nicio ciocolată, niciun grăunte de noroc, deschis în palma altuia.

Sunt eu, e ea... buenaventura pe internet, scrisuri mai multe, dulci, idei mai puţine şi vorbe mai cărunte. So, God... I'm speechless!

Extravagant

2010-10-16T03:57:00.002+03:00

Sunt viril, aproape impotent, dar am opinii cu accente deosebite, împinse până la sextrem. Consider că decolteul este cel mai extravagant bazar posibil, iar criza pe care o simt în stomac, este horrorscopul vieţii mele. Nu sunt decât naked dreams, îmi spune doctorul, şi nu e glumă, e un brand. E cultură în scheme, doctore, bâzâituri calde şi reci, o sextravaganţă deplină.

Eu... mi-am aşezat scrisurile dulci în cărămidă, într-un top extravagant, unde nu ştiu cine are coarne sau cine pe cine mai înşală. E stricaţie în Muntele lui Venus, sunt balauri şi oameni distruşi, e ciocolată caldă în aşternuturi.

În piaţa de vechituri, îi iau iubitei un interviu pe canapea şi trag nicotină în piept. Figuri de stil pe bulevard, domnule, nimic altceva. Biblioextravaganţă închisă în WC, răspund cu nonşalanţă, şi îi fuck un portret robot iubitei de pe canapea. Life sux, ţipă dama! Linişte, c****, mai ai lipite de tine ţâţele şi curul!? No comment, îmi răspunde şi mă bagă în civilizaţia sexelor, unde am avut (roxette)fun astă vară.

În jurul meu e HA-os!, scărpinici în buric, cu şi fără protecţie. Să-ţi fie (cam) ruşine, nenicule! Aha... Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă...

La urmă nu rămân decât visele umede, îmbrăcate deux pieces. Ce drăguţ... Mă închin cu genunchii la burtă şi semnez

Milady

Sursă foto: deviantart.com

Angela Merkel a vizionat praful din România

2010-10-15T01:14:00.002+03:00

Angela Merkel este un cancelar german cu prestanţă - "Doamna de Fier" a Europei a hotărât să viziteze biata noastră ţărişoară întru... aderarea noastră la spaţiul Schengen. Nu comentez aici viitorul sumbru al României, văzut din toate perspectivele, e treaba altora să o facă. Ceea ce vreau să scot în evidenţă este faptul că România trebuie să fie mândră de atenţia care îi este "acordată" la cel mai înalt nivel european. Din cel puţin două motive:

1. Nu merităm nimic din ceea ce ni se oferă: văruim străzi şi copaci în ajun de sărbătoare, dar nu "plângem" după banii pe care Germania refuză să-i înapoieze statului român. Credeţi că Germania nu ştie că România vrea să mai "aspire" alte 19 miliarde de euro, la fel cum a făcut-o în ultimii 20 de ani!?
2. Suntem ultimii "uniţi europeni" în viaţă, Bulgaria ne-a întrecut, şi după cum am mai spus-o, viitorul ne pică sumbru în cap deoarece nu ştim să gestionăm criza care nu-i a noastră. Nu vedeţi că ne mândrim că nu e criza noastră? De aia nu facem nimic, pentru că nu-i a noastră? Hmmm...

"România trebuie să continue reformele", a spus Angela Merkel. Până aici, perfect. Dar cum face România acest lucru? Stă şi priveşte cum o doamnă nu mănâncă de aproape două luni de zile? Asistă rezervată la zbaterile neputincioase ale pensionarilor, poliţiştilor, profesorilor, finanţiştilor etc? Trist, trist, trist.

Dacă nu putem altfel, atunci măcar să fim băgaţi în seamă la scara cea mai redusă. Merită! Dacă România nu are idei, nici eu n-am idei. Dincolo de gena mea germană, am simţit şi am trăit româneşte. Am simţit, am trăit... Pentru ce? Pentru comunismul care mi-a ucis părinţii? Pentru gândacii pe care-i omor în fiecare zi? Măcar de-ar fi ai mei...

Vă stimez, doamnă cancelar al RFG!

Edwin Rosch

Sursă foto: http://www.bundeskanzlerin.de/

Roxette feat. Eminem & 2Pac - Listen to your heart & Have a nice day!

2010-10-14T10:31:00.006+03:00

IT'S NOT GREAT, BUT I'M TRYING!!!

NOT MADE BY ME!!!

Oameni şi zaruri din... ciocolată

2010-10-13T18:05:00.001+03:00

Oamenii aruncă zarurile şi aleg pe cine, cât... şi mai ales cum să iubească. Dacă relaţia dintre un El şi o Ea nu naşte vreun prunc care va fi pseudo-alăptat, atunci inseamnă că iubirea nu naşte monştri, ci se scufundă în fecale, şi te întrebi nostalgic "al cui căcat e mai dulce, a lu' mama sau a lu' tata!?"...

Mama nu-ţi dă doar ţâţâ când eşti mic (născut la şapte luni), prost, (semi)rahitic şi neajutorat. Îţi dă şi fecala care ţi se scurge prin ţeava curului, astfel că, după enşpe secunde, ajungi să crezi că-i ciocolată în care, pentru prima dată, nu-ţi mai rupi dinţii. Dacă nu crezi că poate fi adevărat, aruncă excrementele. Mama te va lua în braţe, te va pupa cu limba scoasă şi va saliva cu privirea îndreptată spre dosul tău, aşteptând să vină tata să i-o tragă din nou pentru un plod căruia să nu-i placă materia fecală (a se citi ciocolată).

Scrâşneşti din dinţi la gândul că mai ai un frate? Nu-i nimic... Lui nici măcar nu-i pasă, el fute buha pe câmpii şi o freacă pe vecina - un etaj mai jos. Când mai creşti un pic, şi nu mai ai ţâţa mamei în gură, realizezi că viaţa nu înseamnă decât acelaşi căcat în care te-ai născut.

Astfel:
1. Tata se sinucide... impotent, nu înainte de a te plesni peste faţa buhăită.
2. Mama se spânzură de lustră, cu ficatu' lu'... fitecine în gură.
3. Tu faci ce făcea fratele mai 'nainte: o iei razna pe câmpii...

Concluzia? Nu are decât 30 de ani.

Sursă foto: universum-bremen.de

Sevraj... feminin (sau ce altceva mai poţi face cu mâinile)!!!

2010-10-11T14:55:00.005+03:00

"Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la..." cât de prost am fost, sunt şi voi fi, îmi vine să-mi trag pumni în cap. Iată ce-mi răspundea jurnalistul Horia C. Deliu în revista "Ecran magazin", numărul 14 (316), din 7-13 aprilie 1997, când ich aveam 17 ani f***** şi trimisesem la redacţia din Braşov un... colet (sic!):

Noroc că nu mi-a căzut "coletul" tău cu poezii pe picior, că se... fractura (n.m. - oopss!!! coletul sau piciorul!?)! Bine, omule, nu puteai expedia acolo 5-6 poeme, să-mi fac o idee, pui... 50?? Păcat de hârtie, timp şi uzura "Mercedes"-ului (maşina de scris). Reţine: nu returnăm pachetele cu manuscrise! Am fi "pus-o de mămăligă" demult aşa, nu crezi? Ca să-ţi fac totuşi hatârul public mica lucrare intitulată Feminin:

Eu: "M-am dus la Purgatoriu să te văd
       Crucificată-n nestemate
       Să-ţi admir flerul sălbatic (?)
       Cărunt şi molatic (?)
       Feminin
       Cuvântu-i anonim
       Imagine suavă
       Eternă, bolnavă".

Într-adevăr, imaginaţia pare precum spui: bolnavă! Continuă, dar pe propria răspundere.

Carpe Diem: Am continuat şi nu-mi pare rău, domnule Deliu. Vă respect! Mult succes (în continuare),

Edwin Rosch

Sursă foto: www.schildkroetengarten.de

No comment!!!

2010-10-11T01:17:00.001+03:00

Interviul cel mai naşpa

2010-10-11T00:41:00.001+03:00

Edwin: Ce e mai naspa pentru tine?
Cineva: Sa-ti dea cineva cu o caramida in cap, asa din senin.
Edwin: Ti s-a intamplat?
Cineva: Nu, dar ar putea sa mi se-ntample.
Edwin: Dar ai patit ceva naspa?
Cineva: Nu prea, poate doar faptul ca m-am nascut… femeie.
Edwin: Oops… De ce?
Cineva: As fi vrut sa fiu barbat, femeile sunt proaste.
Edwin: Dar nu te-ai nascut femeie, te-ai nascut bebe, ai devenit femeie…
Cineva: M-am nascut proasta, am ramas proasta, voi muri proasta.
Edwin: CamNaspa… De ce sunt barbatii mai destepti decat femeile?
Cineva: Am spus eu asa ceva? S-ar putea sa ma insel… Esti cam prost.
Edwin: Am spus eu ca sunt barbat? N-am spus…
Cineva: Aha, cea mai naspa situatie, sa ai p… si sa nu spui ca esti barbat.
Am ras amandoi. Pe langa faptul ca e frumoasa, mai e si desteapta. Domnisoara mi-a vorbit la misto.

Ihi... Nu mai avem diacriticeee...

http://camnaspa.wordpress.com/2010/04/17/interviul-cel-mai-naspa/

Sursă foto: http://www.pixton.com/

Melodie porno sau melodie (de pus în) veselă?

2010-10-03T15:05:00.003+03:00

Prima e Roxette - "Sleeping in my car" - pentru că atât pot eu: să răscolesc lada cu amintiri din 1994.

A doua e The Corrs - "Summer sunshine"- pentru că-mi plac melodiile un pic mai "vesele" (2004).

Vai de RATB-ul vostru!

2010-10-03T14:08:00.005+03:00

Până unde sare prostia la români (a se citi RATB)... Cam prin primăvară, a dispărut Poşta Titan (aflată într-o magherniţă dezafectată lângă parcul I.O.R.). Logic, pentru că exista staţia de autobuze, troleibuze şi tramvaie cu acelaşi nume, trebuia să fie schimbată şi denumirea acesteia. Da' ce să vezi!? "Poşta Titan" a mai existat ca oprire RATB până acuşi, prin toamnă. Şi nu asta-i marea problemă. Acum se cheamă pompos "Liviu Rebreanu". Până aici, totu' bine şi frumos, doar că la vreo 4-5 staţii mai încolo, spre Faur Poarta 4, există aceeaşi oprire, "Liviu Rebreanu", pe acelaşi traseu. Ce dracu' să mai înţeleg? Dacă nu cunosc jungla bucureşteană, şi dacă îmi spune tanti Miduţa să cobor la "Liviu Rebreanu" că mă aşteaptă cu flori şi prezervative, eu ce tre' să fac!? Să cobor lângă magherniţă sau să mă duc până în fundul satului, aproape de fabrica Faur, cea "dezafectată"? Sunt două staţii cu acelaşi prenume+nume care "străjuiesc" aceeaşi stradă: Liviu Rebreanu. Un fel de blocnotes, cu filele găurite şi pe recto, şi pe verso. Cel mai probabil, RATB-ul nu are nimic de spus. Ah, ba da, "mărim preţul unei călătorii de la 1,3 la 1,5 lei", deci nu mai faceţi blatu' sau nu mai scuipaţi seminţe pe scaunul din faţa dumneavoastră. Ah, ba da, ba da, "vă dorim călătorie plăcută" până la staţia "Liviu Rebreanu". La care dintre ele (două)? Şi-nainte să mă screm: Să iau 101 sau 311!? Ajung tot la "Ion"!!!

Să mă las de fumat sau să fiu Sexy Brăileanca?

2010-09-29T21:19:00.002+03:00

Astăzi am încercat să mă las de fumat. Mi-a reuşit pentru două ore. E greu al naibii, dar într-o zi voi reuşi. Dacă a putut Sexy Brăileanca, eu de ce să nu pot!? Da... ea a putut să renunţe la 200 de euro pe noapte pe care le câştiga în România şi a dat peste 12.000 de parai europeni pe lună pentru că se f*** într-un bordel din Germania, ţara visurilor mele (ca un fel de poluţie nocturnă). Mişto, vreau să le fuck pe amândouă. Să am din nou 17 ani neîmpliniţi şi să presupun că nu fumez, şi să fiu şi Sexy, să mă cordesc pe bani, un fel de dublul sumei pe care aş câştiga-o în România. Nu, cel mai bine ar fi să fiu o... "fetiţă tunată" care vinde în piaţă "puiuţ de Crevedia". Da, da, dar ăla nu se vinde în piaţă, ăla ţi se oferă cu picioarele deschise, numa' dacă sari şi tu cu ceva. Păi, aşa-i cel mai Sexy... Să fii cordită pe bani şi să fie păcat că atunci când te uiţi în oglindă, te mai poţi numi femeie. Aşadar...

1. Vreau să devin nefumător!
2. Vreau să devin Sexy Brăileanca... poate puţin mai frumoasă, nu de alta, dar să nu se sperie clienţii de mine.
2'. Parcă mai contează.
2''. Mă ciupesc de fund ca să mă trezesc. În 20 de secunde, îmi voi aprinde o ţigară.
2'''. M-am abţinut... şi-au trecut vreo două minute.
3. Vreau să trăiesc în Cartierul Roşu din Hamburg, aka Sankt Pauli!

http://www.click.ro/vedete/romanesti/sexy-braileanca-eur-luna-bordel_0_1025897519.html

Uite că mă...abţin şi pun o poză mică şi pudică!

Sursă foto: http://www.news20.ro/

Gaga, încotro?

2010-09-27T02:35:00.005+03:00

Măi, şi eu cred că Lady a noastră se inspiră din mai mulţi la un loc.
Astăzi: Ace of Base
Şi da, când ascultam eu aste ritmuri, nici nu prea ştiam ce-i ăla orgasm! Şi da, da, îmi place "Alejandro"! Oare de ce?

Oops, întrebare: De ce Jonas Akerlund, regizorul Roxette din ultimii 17 ani, i-a tras şi lu' Gaga un "Telephone"?
Răspuns: Pentru că Jonas a şocat mereu, şi ghici ce? Îţi spun la telefon! :))

http://www.apropo.ro/muzica/stiri/lady-gaga-alejandro-copie-dupa-ace-of-base-video-6333773/comentarii

Loca & Loco

2010-09-27T01:10:00.006+03:00

Estoy un poco loco, pero me gusta esta cancion! :))

Shakira - Loca

Mai răsare soarele?

De 39x semnul crucii!

2010-09-27T00:50:00.001+03:00

Se întâmplă duminica, într-un autobuz oarecare. O "aproape" pensionară, îmbrăcată jumătate în negru (partea de sus), jumătate într-o fustă furată de la ştrand (partea lipsă din ecuaţie), se aşază gâfâind în faţa mea. Foarte bine, mă gândesc, poate coboară la prima. Ei, aş... autobuzul înaintează voios în traficul liniştit şi... ups (nu e lipsă de credinţă), una biserică, pe stânga sau pe dreapta, Dumnezeu (mai) ştie. Urmează semnul crucii din partea femeii, bineînţeles. O dată, de două ori, de trei ori... Stop? Nu! Atenţie, (semi)bătrâna îşi coboară mâna dreaptă de la sâni, de la buric şi de pe faţă, după nu mai puţin de unsprezece semne ale crucii. Ptiu, piei drace, dar am crezut că după sfintele de 3x, femeia se va opri. Da' de unde, mai vezi încă o dată mai sus. Totul, în vreo douăzeci de secunde, preţ de juma' de staţie.

Ei na, păcătosule, nu te-ai săturat? Nu m-am săturat... Mai urmează nu ştiu câte biserici, pe stânga şi pe dreapta, şi femeia coboară. După vreun sfert de oră şi 39 de semne ale crucii, făcute cu scuipat sub limbă. E totalu', da, dar trebuie remarcat faptul că la nicio biserică nu s-a mai închinat de 11x. Sunt 39 de semne ale crucii pe care eu le-am făcut în sumă, înainte de examene, în vreo două săptămâni. RATB-ul îşi continuă drumul liniştit, în acelaşi trafic... liniştit. Ha!

Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare

Sursă foto: michaelstinnes.de

4x4 găuri+cercei

2010-09-23T12:25:00.003+03:00

Prima ureche mi-a fost găurită pe la cinşpe ani. Nu, nu a fost stânga, a fost dreapta... Păi de ce, doar nu eşti pe invers... L-am copiat pe tipul de la Roxette. Adoră femeile, e însurat, are un prichindel (Gabriel nu prea mai e prichindel), dar mai are şi un cercel în urechea dreaptă, "emblemă" gay prin anii '90. La Per nu era decât o altă amprentă de vedetă, amprentă pe care o mai are şi acum. Şi tipa care s-a îndreptat în 1995 cu pistolu' spre mine pentru a-mi găuri urechea, s-a mirat aflându-mi dorinţa. Dreapta, dreapta... Şi eram în Deutschland. Când m-am întors în România, umblam pe stradă, cu iubita de mână, dar toţi se uitau la mine de parcă eram altfel. Pe la şaptişpe ani, am decis că am nevoie de... găuri şi în urechea stângă (altele decât gaura prin care aud). Au urmat una, două, trei găuri "made in Romania" şi nişte cercei mai mari, şi în stânga, şi în dreapta. Eram în continuare acelaşi fan Roxette, puţin mai puţin (sic!) nebun şi mai dezvoltat.

Hmmm... am şi-acum cercei prin sertar, plini de praf şi de alte... insecte. I-am mai purtat din când în când, dar erau mari ca dracu' şi am renunţat. Ei bine, tipul de la Roxette nu renunţă la cercel, şi cred că mai vreau şi eu, ceva a la Răzvan Lucescu. Da, eu nu sunt vedetă, dar sunt cel mai bun, şi deşi nu mă vede nimeni, măcar mă (auto)văd în oglinda murdară din baie. Deocamdată, fără cercei.

Hahaha... Cea mai tare experienţă s-a întâmplat la vreo lună de la prima gaură, când medicinalul se înfipsese bine-bine în carne şi nu mai voia să iasă. Am luat un cleşte vechi şi ruginit, şi m-am chinuit vreo 28 de minute şi 30 de secunde până să-l scot. Hahaha... Încă mă mai doare urechea dreaptă, dar ascult Roxette cu ea.

Vreau să se întoarcă... trecutul!

2010-09-22T22:28:00.001+03:00

Ieri să fie azi... Mă screm când îmi bag degetele-n ochi, dar merge şi aşa. Important e să nu ai regrete majore în viaţă, iar dacă totuşi ai, să nu te gândeşti să te arunci în faţa metroului pe care scrie Berlin. Cum ar fi?

1. Să-ţi faci viaţa mai frumoasă decât este / Nu vezi că nu ţi-o face nimeni?
2. Să nu mai fie "The sweet hello, the sad goodbye" / Dar aşa se întâmplă mereu, de ce mă mai întreb ? Cred că de vină-i Schloß-ul...
3. Să te arunci de la ultimul etaj, să cazi în cap şi să vezi că totuşi nu moare nimeni în jurul tău.
4. Să asculţi muzică şi să ai urechile clăbucite. De la The Beatles până la Guns N' Roses care, cică, au dezamăgit la Bucureşti.
5. Să fugi, să fugi, să fugi, să nu prinzi ultimul tren pe care scrie floare.

E puţin mai excitant când eşti beat, dar nu se mai întoarce... Înjurături de mamă!

Sursă foto: www.kreativ-kirchner.de

Simt criza în stomac!

2010-09-21T04:54:00.002+03:00

Nu, nu mi-e foame, din (ne)fericire mănânc. Şi mă gândesc la ce spune românu' din moşi-strămoşi: mâncarea culeasă de pe câmpurile noastre aride are cel mai bun gust din lume, bineînţeles după ce o prepari. Nu chiar aşa, dar cam aşa ceva. Da, nu mai vreau să-l văd pe Boc la televizor. El e "singurul" care ne prezintă starea economiei + starea naţiunii. E groasă. Ce mă excită cel mai mult e faptul că Boc nu vorbeşte cu vocea lui. Ghici ce? :)

Simt criza în stomac! TV-ul ne prezintă criza 28 din 24 (sic!) şi nu ne mai lasă să mâncăm liniştiţi. Măcar de ne-am putea căca în mugete de vacă, acompaniaţi de vuvuzelă. E groasă rău, frate! Cam ca-n urmă cu vreo 20 de ani, când ne mângâiam organele genitale fericiţi că am scăpat de comunism. Şi nu se întrevede nix bun, şi nu mai am chef să scriu... mă duc să dorm cu criza în stomac. Ha!!!

Sursă foto: toonpool.com

PS: Îl cunoaşteţi, nu?

Enrique se plimbă prin Braşov şi fură... ritmuri de la alţii !!!

2010-09-21T02:06:00.000+03:00

Mda... Rihanna nu e singura. Tra, lalala... nu mi-am dat niciodată seama, dar... Kike, idolul femeilor din România, latin lover-ul (im)perfect, fură şi el de la alţii, puţin mai talentaţi. Melodia "Free" din 2003 a hispanicului este un picuţ cam proastă, adică i-a tras-o lui Per Gessle of Roxette care a fost "Stupid" în 1997. O, nu, mai bine te plimbi în continuare acolo unde s-a lansat tac'tu prin '68 (în Braşov) sau mai bine dai cu capu' de tavan că nu te auzi cum trebuie, pe la romexpo parcă, decât să ai pretenţia că eşti... liber ! Iar dacă Enrique nu ştie, Per cântă cu Roxette şi în spaniola ah, atât de dulce...

Rihanna vs. Roxette

2010-09-20T11:22:00.011+03:00

Treaba asta urâtă am descoperit-o prin iarnă. Unde-şi caută Rihanna succesul ? Ei unde, prin melodiile prăfuite de la începutul anilor '90. Şi ca să nu mai spună nimeni că Rihanna nu e o "pretty woman" (vezi soundtrack), compară Roxette - It must have been love (1990) cu Rihanna - Russian Roulette (2009). "Linia melodică" a tipei din Barbados e aproape identică cu cea a suedezilor care mi-au îndulcit viaţa. Rahat !!!

Cine se mai inspiră din Roxette ? a - ha (2010), Savage Garden (de 2x), Jon Bon Jovi (singur sau nu, nu mai ştiu) (aidoma Per Gessle), Bryan Adams ( albumul "Room Service" - 2004 - al canadianului are acelaşi titlu cu cel al suedezilor din 2001. Cam repede...) etc.

PS: Cică şi Roxette au fost... inspiraţi de Heart (ascultă "Alone") în melodia "Listen to your heart". O fi din cauza titlului ?

Rihanna - Russian Roulette

Cineva prinde... viaţă !!!

2010-09-20T10:10:00.002+03:00

Viaţă... în România crizei. Nu mai sunt doar crize personale, acum întâlnim crize colective la tot pasul. Cine e de vină ? E simplu... Eu sunt de vină ! Sunt scriitor, ar trebui să fiu jurnalist, dar... wir machen keine Geschäfte... zumindest in Rumänien... Păi, de ce ? Pentru că nu ştiu să fac să-mi fie apreciată valoarea. Asta, dacă am vreo valoare... Şi sunt persiflat la tot pasul, în cacofonii sinistre. Mi-e dor de tine, Românie... Nu te-am cunoscut niciodată. Şi plâng punctele de suspensie, amestecate în sufletul meu...

Blogul ăsta va prinde viaţă. Scriu puţin, poticnit, dar mi-e dor de file galbene de... viaţă !

Dorinţă de adio

2010-09-12T02:45:00.005+03:00

Am să plec pentru o clipă din această lume cu bune, cu rele, neschimbat. Am să ucid sentimente de iubire care dor şi care mă fac să plâng. Nopţi albe, îmi port crucea, fără umbră de îndoială. Nu mai pot schimba nimic, totul e zadarnic.
Început de noiembrie, cu frunze de castan căzute în noroi. Mireasmă de-ntrupare, suflu ameţitor pentru o viaţă nouă. Simt în palme carne vie. Când o ating, freamătă şi suspină. Mi se deschide poarta către nemurire. Sunt vrăjit de ceaţa ce mi-a ferit ochii de privire. Un văl imens îmi întunecă minţile, sunt orbit. Atât de orbit încât nu văd că mă doare, doar simt. Atât de mult mă doare încât nu mai pot să păşesc aşa cum o făceam înainte. Stele se-nvârt în jurul meu, chemându-mă la dans. Devin sălbatic şi îmi curge sânge. Din tot trupul, din tot ce-a fost cândva viaţă. Am murit cu mâinile împreunate. Rugăciune. Nimeni nu m-aude, sunt un Geniu Pustiu. Recit pe Eminescu fără vlagă. Mă-ntorc la obârşia mea şi tremur. De durere. Cuvinte ce mă dor îmi sfarmă auzul, mă lovesc în timpan. Esenţa timpului se scurge agale peste mine. Aştept învierea la Poarta Sărutului. Mă descompun în bucăţi de lumină, anesteziat de Prinţul Întunericului. Alunec pe-un fir de zăpadă, dar iarna e încă departe. Sărbătoresc depărtarea de Univers, apropierea de Gheenă. Mă înconjoară flăcările Iadului, mă strâng ca într-o zală, iar în adâncuri, cerberii nebuni îmi taie mâna dreaptă. Cu care am lovit iubirea. Nu m-a durut şi nici acum nu doare. Am doar un sentiment de milă. Asta nu-i cauză ca să mor. Dar am murit deja cu lespedea pe frunte. Locuiesc în cavoul fericirii, unde nu-i chip de păcat, ci doar de fapte bune. Am părăsit Pământul fără să mă uit în urmă. Am luat în mâini globul pământesc şi-am presărat o lacrimă pe el. A zâmbit şi mi-a cerut iertare pentru că n-a putut să mă reţină. I-am promis c-am să mă-ntorc peste veacuri, să văd generaţiile viitoare. Nu vreau să mai fiu călău pentru ai mei prieteni. Mă urăsc cu înverşunare. Dacă stau bine şi mă gândesc, ei m-au omorât. Mi-au înfipt cuţitul în inimă cu cruzime. Eu n-am făcut decât să-l răsucesc. Şi-am închis ochii negri. Când îi voi deschide iar, vor fi albaştri. Senini ca lacrimile ce vor plânge. Ca ploaia ce-a format o baltă pe mormântul meu.

Când trece schisma ceţii dese fără viaţă
Rămâne doar sărutul furat în amintire.
În mintea noastră tâmpă doarme Pruncul.

Roxette s-au... întors!

2010-07-27T07:11:00.005+03:00

La anu' vine şi un nou album...

Şi cât de mult ne schimbăm sau... eram altfel, pe atunci...

Cum am rămas blocat în buda facultăţii şi cum m-am salvat

2010-04-09T23:08:00.004+03:00

Joi, 8 aprilie, aproape de orele 16. Trebuie să fac pipi. Trebuie neapărat să fac pipi. Ies de la seminarul de Sociologia jurnaliştilor. Alerg spre buda facultăţii, doar-doar termin mai repede... Sunt patru cabine, cred. Una dintre ele este defectă sau dracu' mai ştie. Anyway, bine aţi venit în toaleta unisex de la etajul 6.
Aleg cabina (încăperea) numărul 1. Nicio problemă. Intru şi trântesc uşa, nu cumva să fiu surprins în exerciţiul acţiunii, anume treaba cu pipi. Observ că nu există clanţă pe interior, dar nu-mi fac probleme, trebuie să fac pipi...
Ah, mi-am făcut nevoile, e un pic mai bine. După 30 de secunde, dau să ies. Drăcia dracu', nu se mai deschide uşa. Oops, m-am împotmolit... În dorinţa mea nesăbuită de a nu fi surprins în timp ce fac pipi, m-am încuiat singur într-un spaţiu de vreun metru pătrat. Ha, n-avem clanţă, astfel că bag unul dintre degete (de la nu ştiu care mână) în locul în care ar fi trebuit să fie clanţa şi încerc să învărt. Mama dracu', nu merge. Nu sunt claustrofob, dar mă ia cu transpiraţii. Ce să fac? Păi...
1. Spaţiul de sub uşă e foarte îngust şi nu prea încap. Îmi dau geaca jos, o vâr pe sub uşă, mai apoi fac acelaşi lucru şi cu geanta în care-mi car pixul şi caietul, eventual ţigările de rezervă şi vreun pepsi cu acidul consumat. Nu ştiu exact de ce, cred că mă gândisem o clipă să încerc varianta pe deasupra uşii.
2. Da, e singura soluţie, dar dacă pun piciorul pe obiectul în interiorul căruia trebuia să existe hârtia igienică, poate se rupe, e de plastic, dar ce să-i fac(i), numai aşa pot scăpa din buda care săptămâna trecută era plină de căcat.
3. Ar mai exista o soluţie. Să strig după femeia de serviciu sau după altcineva, să strig după ajutor, poate mă aude cineva şi vine şi îmi deschide. Hmmm, e prea de clasa a patra, nu pot să mă compromit în halul ăsta.
Deci...
Îmi suflecai mânecile, mă opintii cu stângul acolo unde nu exista hârtie şi apucai uşa deasupra cu stânga. Cu dreapta lipită de faianţă, mă crăcănai până sus, cu vreo 82 de kile. Deasupra, din nou spaţiu îngust, nu prea poţi să faci manevre, dar trebuie să ajungi de cealaltă parte a baricadei. Cum-necum, căzui cu stângul pe clanţa din exterior, moment în care se deschise uşa cu mine în aer. Ce frumos, mă balansez... Am tras aer în piept şi am ajuns jos, direct pe lucrurile de care mă debarasasem. Plin de nervi şi de var, sau dracu' ştie ce era ăla... Din fericire, nu m-a văzut nimeni. Mai devreme îmi spuneam că numai mie mi se poate întâmpla una ca asta. Să rămân nefericit în buda facultăţii, în cabina numărul 1 (cum priveşti dinspre intrare), cu numai vreo juma' de lună până la sfârşitul anului trei.
M-am spălat, puţin mai insistent, şi am coborât treptele cu ţigara aprinsă în gură şi cu satisfacţia că la Sociologia jurnaliştilor am 2 de 9 şi 3 de 10.

Căcarea în trenurile din România

2010-03-26T19:16:00.008+02:00

Imaginea a apărut la "România, te iubesc", emisiunea difuzată de ProTV în duminica dinaintea Floriilor şi înfăţişa o budă dintr-un tren personal sau accelerat (nu mai ştiu...) plină de căcat, pe dinăuntru şi pe dinafară. Tocmai mâncam, iar soarta m-a ajutat să mă abţin de la a vomita. Ce-am înţeles din cele 2-3 secunde pe care le-am văzut? Românii se cacă unii peste alţii, prin urmare, nu-mi pot imagina că o singură persoană poate lăsa în urmă atâtea fecale câte s-au difuzat la scară naţională. Întrebarea care derivă de-aici este dacă respectivii căcăcioşi au folosit hârtie igienică sau şi-au băgat degetele direct în cur pentru a mai scoate niscaiva căcat. Înţeleg... nu curge apa în trenul jegos, căcatul explodează din / în cur de zici că-i bombă, dar... să te aşezi direct peste căcatul altuia... asta nu mai înţeleg. Mai există varianta să faci caca în picioare şi să fugi înapoi în compartiment să-ţi aşezi curul pe banchetă, proaspăt căcat. Despre mirosuri pestilenţiale, nu mai vorbim. Să le urăm aşadar, dragilor compatrioţi, căcare uşoară şi călătorie plăcută pe Căile Ferate Române.

Străina frumoasă

2010-03-22T05:45:00.007+02:00

A învelit-o. Era mai frumoasă decât noaptea care pleacă dimineaţa.
- Eşti mai frumoasă decât primul ghiocel al primăverii.
Să nu spui nimănui că eşti frumoasă. Să nu spui nimănui cât eşti de frumoasă. Pentru mine e de ajuns. E ca şi cum te-aş vedea goală în fiecare noapte.
- Eşti o minune!
E numai întuneric împrejurul ochilor mei, simt oboseala pe peoaple. Vârfurile degetelor tale îmi şterg sudoarea de pe frunte.
- Eşti mai frumoasă decât o minune!
Paşii tăi coboară treptele-n ecouri. Eşti vânătă când eşti frumoasă. Părul răsfirat pe tâmplele calde oferă momentului o aură erotică, un imbold al gândirii peste care îmi aştern ideile. Frumuseţea ta e coaptă, cineva a murit la poarta cimitirului.
- Eşti mai frumoasă decât umbra unui răsărit de soare.
Eşti frumoasă în mâinile mele, în ceea ce frământ cu mintea, în ceea ce văd în ochii nimănui.
- Eşti mai frumoasă decât dinţii albi ai durerii.

P.S. E un fragment scurt din al doilea roman. Şi pentru că am blog după doi ani de încercări, l-am postat aici. Am fost cândva îndrăgostit de o străină frumoasă.

În Paştele mă-sii de treabă

2010-03-20T13:40:00.007+02:00

E frumoasă ţara în care trăiesc. Ca o poezie de dragoste. Îmi revine pe retina minţii celebrul vers "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie..." şi-mi pare rău că n-am trăit în secolul 19, să simt şi eu cât e de dulce ţărişoara din care muşc amar în fiecare zi. Dacă ar fi trăit astăzi, Eminescu ar fi rescris poezia şi ar fi murit puţin mai bogat şi puţin mai bolnav. Poate făcea şi politică şi ajuta astfel la modernizarea ţării, atât de clamată (modernizarea, nu ţara). Unde e România în 2010? Unde suntem noi în 2010? Nu foarte departe de secolul 19, doar că acum îmi behăi ochii în faţa unui monitor + că mă minunez de alte tehnologii.
Sunt prost. Nu ne-am întors cu vreo 150 de ani în urmă, am păşit înapoi doar cu 20, şi aşteptăm, dincolo de greve, nişte lupte de stradă, puţin mai performante. Găina îi dă în cap cocoşului şi îl întreabă de ce nu mai cucuriguceşte, un obosit cară cu el cuvântul lui Dumnezeu şi te agresează pe "trotuarul" de la metrou, întrebându-te în ce fel, la mama dracu', aştepţi Paştele (un răspuns ar fi: cu mâinile în sân şi cu limba întoarsă în gură), iar nişte domni mai mari se ciuruiesc zi lumină la televizor, doar-doar îi mai bagă companiile media în seamă + faptul că oficialul curs euro nu respectă realitatea.
E frumos, e sublim, şi mai simt şi acum în maţe "kilul" de lapte care mi-a burduşit burdihanul. Am uitat să amintesc că suntem săraci, şi, dacă nu mă înşel, suntem foarte săraci cu duhul, dincolo de vântul care suflă trist prin buzunare. Vine Paştele şi dincolo de Paştele mă-sii pe care-l invocăm în fiecare zi, vom mai merge şi noi la câte o biserică de cartier pentru a aprinde o lumânare, ascunşi după poala popii. Când vor veni căldurile, ne vom întreba de ce dracu' ne petrecem şi vacanţa asta în aşternutul murdar de acasă şi, dacă nu cumva, bietul Cel de Sus ne-a uitat şi de această dată.
"Dulce Românie, asta ţi-o doresc!"

Cum cânţi când te prinde cineva de coaie

2010-03-15T23:06:00.004+02:00

Bestial... Şi mai spui şi "baby c'mon"... :-)

Cea mai frumoasă poveste de dragoste

2010-03-13T20:50:00.015+02:00

Până acum nu ţi-am povestit decât mizerii. Am beştelit o oaie într-un tomberon, am împroşcat cu rahat de 1 martie, am avut orgasm pe bicicletă, am fumat când alţii se uitau în gura mea, am făcut-o varză pe Gaga (s-a născut aşa), mi-am amintit de viitor, am fost din nou pionier, am vomitat într-o Românie murdară, le-am făcut pe femei curve şi m-am distrat puţin cu Bebitu... Acum mi-am amintit despre o poveste de dragoste pe care vreau să o cunoşti şi tu. Deci...
S-au cunoscut în 1991. El avea 21 de ani, ea se născuse imediat după al doilea război mondial. Nu a contat. S-au iubit mult. În '94 s-a născut primul copil. O fetiţă. (Atenţie: Nu s-au căsătorit niciodată). În '95 a venit şi un băiat, dar pe fetiţă o luase dracu', toată lumea o uitase. Şi au venit nenorocirile. Au început să se certe în 1996. Un an mai târziu, s-au scuipat şi s-au înjurat. În '98 s-au luat la bătaie. Dar nu s-au despărţit... În '99, el şi-a rupt piciorul, iar ea i-a fost alături. Au început din nou să se înţeleagă. Şi din anul 2000, au făcut dragoste mai des şi au mai conceput cinci copii. Până în 2006 s-au spălat pe dinţi împreună, în fiecare dimineaţă. Copiii îi priveau în oglindă. Şi când nimeni nu se mai aştepta, s-au despărţit. Au trecut trei ani şi jumătate de atunci, când ce să vezi... În această primăvară s-au împăcat şi se iubesc din nou. Un alt început e greu, fireşte, dar ambii îşi dau silinţa din răsputeri. Nu ştiu dacă vor mai avea copii, dar ei îşi doresc acest lucru şi îl declară pe toate canalele mass-media. Vor chiar să se căsătorească... Cine dracu' sunt cei doi?
Pe ea o cheamă Formula 1 şi pentru că e curvă, umblă prin toată lumea, din martie până în octombrie, în fiecare an. Apoi se odihneşte sau, cine ştie, aşteaptă să mai nască. El este Michael Schumacher, aproape fără alte comentarii. Doar că cei şapte copii, chiar şi primu', luat de dracu', nu reprezintă altceva decât cele şapte titluri mondiale ale germanului. Şi să nu uităm, Schumi a cunoscut-o pe Formula 1 pe când mergea pe bicicletă.
Azi am plâns pentru prima dată în ultimii ani. Ha! Şi mâine le duc verighetele la biserică. Dracu' ştie ce se mai întâmplă, dar e cea mai frumoasă poveste de dragoste. Mă duc să-mi cumpăr ciocolată.

Cine câştigă lupta cu pisica?

2010-03-13T05:53:00.011+02:00

Bebitu este periat cu o perie adresată câinilor. N-am găsit nicio perie pe care să scrie pisică, motan sau cotoi. Dar Belzebut (îl ţin în braţe de vreo opt ani) este mulţumit. După ce îl smotocesc 30 de secunde plus, începe să mă bată. Se contorsionează de pe stânga pe dreapta, îşi linge ghearele, se aşază-n pat precum o broască, îşi bulbucă turbat ochii şi se pregăteşte să-mi sară-n cap, de parcă bătaia pe care mi-a administrat-o mai devreme n-ar fi fost de-ajuns. Ei, bine, îmi zic eu (îi zic eu), las' că vezi tu imediat, pisoi afurisit, şi mă întreb de ce nu-i place să fie îngrijit ca pentru ieşit la agăţat pisicile din cartier. Mă 'depărtez de el, îl ignor două secunde şi... pleosc, îi fac o schemă de karate sau ca să fiu la modă, de k1 (ce sport tâmpit...). Bebitu mai că nu face oac, leneş şi perfid cum e. Şi-n alte două secunde de neatenţie (ale mele), se-ncolăceşte cu dinţii şi ghearele suspendat de piciorul meu stâng şi-mi... dă să sar. Educaţie primită de la mă-sa, un pic de sânge la baza piciorului. Aş, să-mi bag picioru'...
Morala? Ce se naşte din pisică pe tac'su-l mănâncă (mai vezi şi titlul)...

De 3 ics curvă

2010-03-09T17:11:00.009+02:00

Femeile merită respect. Mărţişoare, flori, draci, laci etc. Parcă aşa era... nicio primăvară nu începe fără ele. Păi, da, la început de martie mă gândesc mereu la... babe. Şi ele sunt femei, nu?
Reformulez... Unele femei merită respect. Cele care chiar au ce face de 8 martie. Pentru cele care n-au ce face, există videoclipul de mai jos. Îţi sufleci chiloţeii şi începe spectacolul. Deh, e primăvară, deşi afară nu se vede...
P.S. Şi dacă piţipoancele (3 la număr) mai călăresc şi maşina... aproape în curu' gol... e şi mai beton!

România lu' peşte cel mai prăjit

2010-03-07T14:00:00.004+02:00

Deseori, când o apuc spre facultate, trec pe lângă o piaţă ciudată. O cheamă Miniş. Dar nu despre ea vreau să amintesc. Îmi excită simţurile ceea ce se petrece imediat lângă, de la vreo douăzeci de metri încolo. Florari, florărese (ca pentru 8 martie), bureţari (ăia care vând bureţi pentru bucă) şi, nu în ultimul rând, băieţii care vând ţigări "de calitate" la subpreţ, îţi barează drumul. Când treci de ei, simţi în nări miros de gogoşi stricate la preţul prohibitiv de 100 de bani. Plescăieşti de scârbă şi loveşti aerul cu picioarele, doar-doar va lua-o la fugă haita de vreo treişpe câini. Stai aşa, încă n-am ajuns la metrou. Din fel şi fel de dughene vine un miros înţepător de second hand, iar din cele patru puncte cardinale sar zaruri "şase-şase" în pălăriile beţivilor ahtiaţi după jocul intitulat pe scurt table. Şi nu doar atât... Dacă vrei să citeşti ieftin şi bun, eventual să te încalţi cu o cizmă veche, te mai opreşti puţin, te scobeşti în nas şi te cauţi în buzunar. Românul şi-a scos toate vechiturile la stradă, iar dacă vrei să-ţi zâmbească, fă-i hatârul şi cumpără, poate ţi s-a stricat duşu' şi vrei un furtun nou. Din când în când, apare în zonă poliţia comunitară. Se ciripeşte pe câţiva metri pătraţi şi, vorba unei chestii... "aceeaşi" ţigani o iau la fugă cu marfa ascunsă în cutii rupte. Neh, nu s-a terminat... Urmează paradisul. Poşta cu geamurile murdare, nişte miros (iar?) de mici fără muştar, ditamai banca comercială şi, dacă mai era nevoie, pizza la şapte lei, şi pentru acasă. Ar mai fi de adăugat păduchi, râie, sifilis şi gripa cea mai porcină luată de la feţe ciudate. Preţ de 100 de metri parcurşi în două minute. Românie... mă screm a lehamite!!!

Şi eu am fost pioner

2010-03-05T11:27:00.004+02:00

Dacă nu m-a luat dracu', înseamnă că a fost bine.

Amintiri din viitor

2010-03-05T10:36:00.005+02:00

Mi se întâmplă în fiecare noapte. Visez urât. Foarte urât. Dar întâmplările care-mi tulbură somnul nu se pot numi coşmaruri. Ar fi mult prea light. Şi când mă trezesc şi cu urmele pernei pe obrazul drept, tabloul e complet... Dar ce se-ntâmplă când primesc din nou palmele realităţii!? Păi, e simplu... Analizez la budă ce dracu' păţesc în fiecare noapte. Dacă nu aş vrea cumva să-mi transform tragediile din vise în ceva palpabil pentru a stârni atenţia tuturor (mă rog...).
Încerc să-mi amintesc când am visat ultima dată frumos. Dacă era vorba de vreo fată. Nu, în nici un caz, nu-mi pot aminti. Nu am cum... nu am de unde. Dacă unii posedă o viaţă dublă în lumea reală, iată că eu posed această viaţă dublă în ceea ce aş putea numi soare + vise = dracu'. Sau mai bine, dracii lui edwin. Mă gândesc cu groază că la un moment dat voi adormi din nou. Şi voi (re)visa filme. Pelicule care nu merită mai mult de 2 stele din cinci.
Astfel îmi pică toate planurile din ziua ulterioară viselor (FIECE ZI), nu mai pot să fac nimic, trebuie să analizez corvoada. Şi seara, cu lumina stinsă de ENEL, am o revelaţie. Dacă mă-mbăt şi adorm beat, ce dracu' voi visa!? Hmmm... ceva ce nu voi putea povesti niciodată, ceva putred şi alambicat. Şi râd ca prostu', preţ de două mere înghiţite de vecina de la etajul unu care nu claxonează (soneria) niciodată să mă salveze din ghearele morţii. Ei, hai, nu-i chiar atât de rău, la noapte pot visa mai urât decât în noaptea precedentă. Un marfar ruginit care trece peste mine. Amintiri din... viitor.

GAGAvarză!

2010-03-03T05:46:00.006+02:00

Fiinţa asta multilaureată e vraişte. Cred că e prima dată când îi ascult o melodie întreagă. Dacă nu mă apuc să vomit, atunci înseamnă că mă doare capu'. Mă duc la budă să mă screm, poate-mi iese mai bine decât piţipoancei. Atât. Nu merită mai multe cuvinte. Ah, ba da, e poate mai cool decât fernando de la caransebeş. Mişto!

Bă, dă-mi şi mie o ţigară!

2010-03-02T20:56:00.009+02:00

De fiecare dată când sunt pe stradă, mi-e frică să mai fumez, adică să mor mai repede. Tot felul de indivizi plus individe, suspecţi plus suspecte, se trezesc în România aflată în plină criză, să-mi ceară ţigări. "Te rog frumos, n-ai o ţigară în plus?", "Băiatu', dă-mi şi mie o ţigară..." Cuvinte pe care le aud la tot pasul. Poluări fonice şi stres la buzunar că, deh, e cinci mii ţigara şi n-am chef să împart cu nimeni viciul care mă ţine de ani. Păi, n-am bă, fraţilor, sunt cu ţigara aprinsă în gură, dar n-am chef să vă dau, nu sunteţi neamurile lu' mama. M-am săturat de ăştia, eu n-am atentat niciodată la tutunul celor pe care nu-i cunosc, să le stea fumul în gât. De ce să vină ei la mine? De ce trebuie să mă uit mereu împrejur înainte de a inhala nicotina?
Şi dacă "mi s-a scârbit" de ţara în care trăiesc (O! Da! Cum să nu...), vreau totuşi să traversez strada liniştit şi să n-apuc ziua în care şoferii să mă claxoneze pe trecerea de pietoni şi să-mi ceară... de fumat.

Dorinţa

2010-03-02T15:30:00.004+02:00

Dacă nu poţi să călăreşti un Harley, încearcă măcar cu o bicicletă. S-ar putea să ai orgasm instantaneu. Dar cum eu nu ştiu să merg nici măcar pe bicicletă, rămân cu dorinţa...

1 martie de rahat

2010-03-01T22:19:00.004+02:00

Ce preferi? Un mărţişor de 10 lei sau... un pumn de mărţişoare, toate la un leu!? Depinde cui le oferi. Astfel:
1. Pentru femeia de serviciu care nu deschide dimineaţa buda la facultate... mărţişorul de 20 de bani, împopoţonat cu hârtie igienică folosită.
2. Pentru tipa care blochează liftul între etajele 5 şi 6... îi spui că-i aduci la anu', e criză, nu de alta.
3. Pentru bibliotecarele care nu dau iama prin cărţi şi care te pun dracu' să te speli pe mâini cu un spray cool pentru a nu transmite microbii gripei porcine când răsfoieşti bibliografia... mărţişorul de 10 lei, unul singur pentru toate, să-l poarte pe rând până pe 8 martie.
4. Pentru profa pe care o vezi la prima oră... Săru'mâna şi te-nvoieşti.
5. Pentru secretarele care se sprijină cu coatele de birou când le pică ce înghit din gură... ce-a mai rămas din pumnul de mărţişoare.
6. Pentru femeia pe care o iubeşti... Mai vrei?
Mai sunt 101 minute şi se crapă de... prima zi după 1 martie.

WoW-ia din muzică

2010-03-01T06:17:00.004+02:00

A cântat cineva vreodată despre WoW-ie? Te iubesc, Wow-ie... Când am inspiraţie scriu, când nu, scriu... Sunt un fel de cioban. Un cioban neposesor de... WoW-ie.