Bă, dă-mi şi mie o ţigară!

De fiecare dată când sunt pe stradă, mi-e frică să mai fumez, adică să mor mai repede. Tot felul de indivizi plus individe, suspecţi plus suspecte, se trezesc în România aflată în plină criză, să-mi ceară ţigări. "Te rog frumos, n-ai o ţigară în plus?", "Băiatu', dă-mi şi mie o ţigară..." Cuvinte pe care le aud la tot pasul. Poluări fonice şi stres la buzunar că, deh, e cinci mii ţigara şi n-am chef să împart cu nimeni viciul care mă ţine de ani. Păi, n-am bă, fraţilor, sunt cu ţigara aprinsă în gură, dar n-am chef să vă dau, nu sunteţi neamurile lu' mama. M-am săturat de ăştia, eu n-am atentat niciodată la tutunul celor pe care nu-i cunosc, să le stea fumul în gât. De ce să vină ei la mine? De ce trebuie să mă uit mereu împrejur înainte de a inhala nicotina?
Şi dacă "mi s-a scârbit" de ţara în care trăiesc (O! Da! Cum să nu...), vreau totuşi să traversez strada liniştit şi să n-apuc ziua în care şoferii să mă claxoneze pe trecerea de pietoni şi să-mi ceară... de fumat.