duminică, 31 octombrie 2010

Linişte! Am dat de dracu'!


România e liniştită mereu! Adică nimic din ceea ce se petrece la nivel înalt, nu lasă loc de interpretări. E linişte, şi pace, suntem cel mai liniştit popor din lume, şi pentru asta, trebuie să mulţumim oazei în care trăim, oază în care avem parte de dor şi de jale. Numai de dor şi numai de jale. Mai mult din primul element, şi oţâr' şi mai mult din cel de-al doilea.

România, o ţară frumoasă, în care dacă (ha) crapă unul dintre semenii noştri, ne ducem la dracu' cu toţii de atâta jale. O jale înşirată în surdină, amintiri din vremuri de demult în care nu ne uitam la filme porno, nici măcar la cele prost înregistrate de pe video, ci ne jucam jalnic Popa Prostu', la fiecare colţ de stradă. Şi nu o făceam online, cum ne-o tragem acum, aşteptam doar să se stingă lumina la singurul felinar pe care-l aveam la dispoziţie acolo unde ploaia căzută de la mama dracu' nu producea vreun scurtcircuit.

Pentru exemplificare, Vestul european provoacă şi trăieşte un / o altfel (scris alt fel) de linişte. Puţin mai puţin vulgară, o linişte care te îmbată şi care te face să escaladezi pereţii locuinţei în care trăieşti. O linişte în care nu auzi decât susurul apei care curge-n Dunăre, în ţara de unde izvorăşte al doilea fluviu european. În vest se... izvorăşte la infinit, în România nu mai izvorăşte nici măcar dragostea... da, da, da, în suflet pustiu. Nu v-am spus că este prea multă linişte!? Linişte care formează, aţi ghicit, impecabila Deltă a Dunării, la dracu', să-mi bag picioarele, ce poate fi mai frumos de atât!? Să bei apa în care se pişă toţi "câinii". Wow, de 69x wow, am dat de dracu' pe câmpii.

Cocostârcul f*** buha pe câmpii, şi da, nici pe asta n-am mai auzit-o. Cu alte cuvinte, românul trăieşte în cea mai frumoasă ţară din lume, unde salariile sunt mai ieftine decât preţul cărnii. Şi mă refer aici la orice fel de carne... pe fiecare dintre feluri îl adulmeci în gură. Cum dracu' să mai spui ceva cu gura plină de... rahat!?

Alte diferenţe palpabile între Est şi Vest, nu mai există decât la fusul orar. Irelevant!

Aha... Imagini care-ţi oferă linişte!

The Bangles - Manic monday

Astăzi e duminică, dar urmează... pete, iarăşi pete, la fel ca la fiecare început de sâptămână...

sâmbătă, 30 octombrie 2010

Nevoia de imagini



Sunt un eşec, nu contează circumstanţele. Astăzi mai citesc doar propriile cuvinte. Şi mi-a plăcut atât de mult să citesc... Dar da, e şi asta o formă de a rămâne alături de literatură. Sunt beat, beat de... beatitudine, călătoresc printre picături, picături interzise în viaţa de zi cu zi, şi realizez că nu întotdeauna poţi trăi la cotele cele mai înalte. Înseamnă că nu mai trăiesc!?

Imaginile nu conţin pilde. Tuturor ne-ar plăcea o viaţă (şi) cu alte imagini. Nu căutăm eroi, căutăm doar fapte. Şi le analizăm pe ale noastre. Coincid. Sunt un învins al sorţii înainte de vreme. Soluţia finală îi este atribuită creierului, care îşi încetează funcţiile pierzându-se într-un tablou.

Dincolo de cotidianul agitat, rareori imprevizibil, găsim iluzii rămase nedezvoltate pe alocuri. Putem cataloga aceste iluzii ca făcând parte din viaţa fiecăruia, ele oferindu-ne un mai larg orizont asupra intemperiilor vieţii, asupra modului în care putem convieţui cu semenii noştri.

Altfel...

Dependenţa de feminin se dezvoltă, se întoarce de unde a plecat, de la sânul mamei. Ţi-e dor şi plângi, nu-ţi mai poţi stăpâni pornirile. Avem cu toţii aceleaşi visuri, şi, deşi, de cele mai multe ori banale, nu le putem împlini. Le transcriem în proză, ciudat, efemere. Avem o viaţă întreagă pentru a visa. Nimic nu este interzis. Şi iubim până la ultima suflare.

Iubeşti, chiar dacă doare. Suferi, verşi lacrimile speranţei, cânţi oda bucuriei, eşti uman. Cu bune şi cu rele. Nu trebuie să te ascunzi, mai devreme sau mai târziu vei fi descoperit, disecat şi pângărit. Prin imagini bolnave te umpli de negativism. Şi negi până şi propria existenţă.

Suntem maturi, iubim, urâm, ne temem, suferim, murim. Când iubeşti, eşti fericit. În ultimul stadiu. Eu nu-mi pot închipui o fericire mai mare decât aceasta. Să iubeşti necontenit.

Nu avem nevoie de faimă, ci doar de puţin noroc. Iar norocul înseamnă să împărtăşeşti gândurile tale cu cei din jur. Nu-i necesar să fie aprobate, consumăm chiar şi ce ne face rău. Imaginile nu reprezintă un rău indestructibil, nici măcar comercial. Sunt o bucăţică negativă din interiorul nostru. Iubim splendoarea cuvintelor. Ne îmbătăm cu elucubraţii despre ce ar putea gândi creierul uman, despre ce ar putea înfăptui pozitivul din noi. Visăm. Rămânem singuri în templul vieţii şi visăm. Dar nu e nimeni lângă noi care să ne trezească.

Cândva am iubit marea. Şi dansul din valurile ei. Sălbatic. Doar întindeam capul pe o pernă murdară şi visam, la fel ca înainte. Te iei de mână cu amintirea, trec clipe, îţi făureşti viitorul. Din trecut, de-acolo pleci, îţi doreşti o viaţă mai blândă. Fantezii. Miracole. Bunăstare în planul iubirii. Dar la un moment dat, te rătăceşti, nu mai găseşti calea. E în zadar. Simţi doar praful pe faţă, te miri de anotimp. Suntem aceiaşi mereu. Atât.



Sursă foto: http://www.toonpool.com/






vineri, 29 octombrie 2010

De ce, Fräulein?


O domnişoară (ne)cunoscută mi-a spart, în cursul zilei de ieri, una dintre adresele de e-mail. Vreau să-i spun că dacă o voi prinde în ofsaid (poziţie afară din joc), îi voi arăta cartonaşul roşu. Îmi pare rău, dar o parte a tineretului din România face ce mi-aş fi dorit eu să fac pe la 13 ani, dar da, nu aveam internet... Şi dacă totuşi, am făcut şi eu astfel de gesturi, mai târziu, după 25 de ani, nu am făcut-o plin de ură, dar tu, domnişoară? De ce recurgi la astfel de gesturi... încărcate de sau cu ură!?

Vorba unuia lipsit de caracter...

See ya!

Sursă foto: http://www.yshlondon.com/

miercuri, 27 octombrie 2010

România disperată, în pragul... disperării!


Astăzi este o zi importantă. O altă zi importantă pentru România. 27 octombrie 2010... o zi după care ţărişoara noastră se va întoarce la ceea ce este obişnuită să facă... să ignore. Nu comentez aici motivul, i-adevărat, fiecare este liber să facă ce vrea, dar tu, Românie... tu eşti liberă să faci ce vrei!?

Nu ne-au ajuns 20 de ani pentru a stârpi răul. De ce? Pentru că nu am început de la rădăcină, ne-am închipuit că... dânsa este sănătoasă. Şi da, nu mai contează în ce ţară trăim, întrebarea care derivă de aici e... Mai trăim?  Mai există nesimţirea vieţii de demult? Aşa, domnule, mai demult nu exista atâta nesimţire, existau doar flori presărate absent pe câteva morminte uitate.

Să ne trezim... Dormim, dormim, şi nu e dimineaţă în fiecare zi ca să ne putem trezi, motiv pentru o sublimă aberaţie, nouă, nouă, a celor de (mai) sus. Nu mai e nimic de spus, nu mai e nimic de scris, vom aştepta până ne ia dracu', la fel ca-ntotdeauna. Da, ţările mici sunt luate de el, un altfel de el, care, după cum vedeţi, nu e un el mare. Pe El cel Mare l-am uitat. L-am uitat...

Nimic nu e mai dulce decât moartea, patrie!

Nimic mai mult,

Un Rosch(u) verde de furie, halal la poarta Împărăţiei! Ptiu...

Sursă foto: http://www.hopa.ro/ http://www.funiacs.com/

vineri, 22 octombrie 2010

Lumina lunii

Luna tresare în nimburi de speranţă, în momentul în care ai impresia că s-a stins... lumina!


luni, 18 octombrie 2010

Am murit...



Da, doare, şi nu-mi mai place nicio ciocolată, niciun grăunte de noroc, deschis în palma altuia.

Sunt eu, e ea... buenaventura pe internet, scrisuri mai multe, dulci, idei mai puţine şi vorbe mai cărunte. So, God... I'm speechless!

sâmbătă, 16 octombrie 2010

Extravagant


Sunt viril, aproape impotent, dar am opinii cu accente deosebite, împinse până la sextrem. Consider că decolteul este cel mai extravagant bazar posibil, iar criza pe care o simt în stomac, este horrorscopul vieţii mele. Nu sunt decât naked dreams, îmi spune doctorul, şi nu e glumă, e un brand. E cultură în scheme, doctore, bâzâituri calde şi reci, o sextravaganţă deplină.

Eu... mi-am aşezat scrisurile dulci în cărămidă, într-un top extravagant, unde nu ştiu cine are coarne sau cine pe cine mai înşală. E stricaţie în Muntele lui Venus, sunt balauri şi oameni distruşi, e ciocolată caldă în aşternuturi.

În piaţa de vechituri, îi iau iubitei un interviu pe canapea şi trag nicotină în piept. Figuri de stil pe bulevard, domnule, nimic altceva. Biblioextravaganţă închisă în WC, răspund cu nonşalanţă, şi îi fuck un portret robot iubitei de pe canapea. Life sux, ţipă dama! Linişte, c****, mai ai lipite de tine ţâţele şi curul!? No comment, îmi răspunde şi mă bagă în civilizaţia sexelor, unde am avut (roxette)fun astă vară.

În jurul meu e HA-os!, scărpinici în buric, cu şi fără protecţie. Să-ţi fie (cam) ruşine, nenicule! Aha... Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă...

La urmă nu rămân decât visele umede, îmbrăcate deux pieces. Ce drăguţ... Mă închin cu genunchii la burtă şi semnez

Milady

Sursă foto: deviantart.com

vineri, 15 octombrie 2010

Angela Merkel a vizionat praful din România


Angela Merkel este un cancelar german cu prestanţă - "Doamna de Fier" a Europei a hotărât să viziteze biata noastră ţărişoară întru... aderarea noastră la spaţiul Schengen. Nu comentez aici viitorul sumbru al României, văzut din toate perspectivele, e treaba altora să o facă. Ceea ce vreau să scot în evidenţă este faptul că România trebuie să fie mândră de atenţia care îi este "acordată" la cel mai înalt nivel european. Din cel puţin două motive:

1. Nu merităm nimic din ceea ce ni se oferă: văruim străzi şi copaci în ajun de sărbătoare, dar nu "plângem" după banii pe care Germania refuză să-i înapoieze statului român. Credeţi că Germania nu ştie că România vrea să mai "aspire" alte 19 miliarde de euro, la fel cum a făcut-o în ultimii 20 de ani!?
2. Suntem ultimii "uniţi europeni" în viaţă, Bulgaria ne-a întrecut, şi după cum am mai spus-o, viitorul ne pică sumbru în cap deoarece nu ştim să gestionăm criza care nu-i a noastră. Nu vedeţi că ne mândrim că nu e criza noastră? De aia nu facem nimic, pentru că nu-i a noastră? Hmmm...

"România trebuie să continue reformele", a spus Angela Merkel. Până aici, perfect. Dar cum face România acest lucru? Stă şi priveşte cum o doamnă nu mănâncă de aproape două luni de zile? Asistă rezervată la zbaterile neputincioase ale pensionarilor, poliţiştilor, profesorilor, finanţiştilor etc? Trist, trist, trist.

Dacă nu putem altfel, atunci măcar să fim băgaţi în seamă la scara cea mai redusă. Merită! Dacă România nu are idei, nici eu n-am idei. Dincolo de gena mea germană, am simţit şi am trăit româneşte. Am simţit, am trăit... Pentru ce? Pentru comunismul care mi-a ucis părinţii? Pentru gândacii pe care-i omor în fiecare zi? Măcar de-ar fi ai mei...

Vă stimez, doamnă cancelar al RFG!

Edwin Rosch

Sursă foto: http://www.bundeskanzlerin.de/

joi, 14 octombrie 2010

Roxette feat. Eminem & 2Pac - Listen to your heart & Have a nice day!

IT'S NOT GREAT, BUT I'M TRYING!!!

NOT MADE BY ME!!!







miercuri, 13 octombrie 2010

Oameni şi zaruri din... ciocolată



Oamenii aruncă zarurile şi aleg pe cine, cât... şi mai ales cum să iubească. Dacă relaţia dintre un El şi o Ea nu naşte vreun prunc care va fi pseudo-alăptat, atunci inseamnă că iubirea nu naşte monştri, ci se scufundă în fecale, şi te întrebi nostalgic "al cui căcat e mai dulce, a lu' mama sau a lu' tata!?"...

Mama nu-ţi dă doar ţâţâ când eşti mic (născut la şapte luni), prost, (semi)rahitic şi neajutorat. Îţi dă şi fecala care ţi se scurge prin ţeava curului, astfel că, după enşpe secunde, ajungi să crezi că-i ciocolată în care, pentru prima dată, nu-ţi mai rupi dinţii. Dacă nu crezi că poate fi adevărat, aruncă excrementele. Mama te va lua în braţe, te va pupa cu limba scoasă şi va saliva cu privirea îndreptată spre dosul tău, aşteptând să vină tata să i-o tragă din nou pentru un plod căruia să nu-i placă materia fecală (a se citi ciocolată).

Scrâşneşti din dinţi la gândul că mai ai un frate? Nu-i nimic... Lui nici măcar nu-i pasă, el fute buha pe câmpii şi o freacă pe vecina - un etaj mai jos. Când mai creşti un pic, şi nu mai ai ţâţa mamei în gură, realizezi că viaţa nu înseamnă decât acelaşi căcat în care te-ai născut.

Astfel:
1. Tata se sinucide... impotent, nu înainte de a te plesni peste faţa buhăită.
2. Mama se spânzură de lustră, cu ficatu' lu'... fitecine în gură.
3. Tu faci ce făcea fratele mai 'nainte: o iei razna pe câmpii...

Concluzia? Nu are decât 30 de ani.

Sursă foto: universum-bremen.de

luni, 11 octombrie 2010

Sevraj... feminin (sau ce altceva mai poţi face cu mâinile)!!!



"Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la..." cât de prost am fost, sunt şi voi fi, îmi vine să-mi trag pumni în cap. Iată ce-mi răspundea jurnalistul Horia C. Deliu în revista "Ecran magazin", numărul 14 (316), din 7-13 aprilie 1997, când ich aveam 17 ani f***** şi trimisesem la redacţia din Braşov un... colet (sic!):

Noroc că nu mi-a căzut "coletul" tău cu poezii pe picior, că se... fractura (n.m. - oopss!!! coletul sau piciorul!?)! Bine, omule, nu puteai expedia acolo 5-6 poeme, să-mi fac o idee, pui... 50?? Păcat de hârtie, timp şi uzura "Mercedes"-ului (maşina de scris). Reţine: nu returnăm pachetele cu manuscrise! Am fi "pus-o de mămăligă" demult aşa, nu crezi? Ca să-ţi fac totuşi hatârul public mica lucrare intitulată Feminin:
Eu: "M-am dus la Purgatoriu să te văd
       Crucificată-n nestemate
       Să-ţi admir flerul sălbatic (?)
       Cărunt şi molatic (?)
       Feminin
       Cuvântu-i anonim
       Imagine suavă
       Eternă, bolnavă".
Într-adevăr, imaginaţia pare precum spui: bolnavă! Continuă, dar pe propria răspundere.

Carpe Diem: Am continuat şi nu-mi pare rău, domnule Deliu. Vă respect! Mult succes (în continuare),

 Edwin Rosch

Sursă foto: www.schildkroetengarten.de

No comment!!!





Interviul cel mai naşpa



Edwin: Ce e mai naspa pentru tine?
Cineva: Sa-ti dea cineva cu o caramida in cap, asa din senin.
Edwin: Ti s-a intamplat?
Cineva: Nu, dar ar putea sa mi se-ntample.
Edwin: Dar ai patit ceva naspa?
Cineva: Nu prea, poate doar faptul ca m-am nascut… femeie.
Edwin: Oops… De ce?
Cineva: As fi vrut sa fiu barbat, femeile sunt proaste.
Edwin: Dar nu te-ai nascut femeie, te-ai nascut bebe, ai devenit femeie…
Cineva: M-am nascut proasta, am ramas proasta, voi muri proasta.
Edwin: CamNaspa… De ce sunt barbatii mai destepti decat femeile?
Cineva: Am spus eu asa ceva? S-ar putea sa ma insel… Esti cam prost.
Edwin: Am spus eu ca sunt barbat? N-am spus…
Cineva: Aha, cea mai naspa situatie, sa ai p… si sa nu spui ca esti barbat.
Am ras amandoi. Pe langa faptul ca e frumoasa, mai e si desteapta. Domnisoara mi-a vorbit la misto.

Ihi... Nu mai avem diacriticeee...

http://camnaspa.wordpress.com/2010/04/17/interviul-cel-mai-naspa/

Sursă foto: http://www.pixton.com/

duminică, 3 octombrie 2010

Melodie porno sau melodie (de pus în) veselă?

Prima e Roxette - "Sleeping in my car" - pentru că atât pot eu: să răscolesc lada cu amintiri din 1994.



A doua e The Corrs - "Summer sunshine"- pentru că-mi plac melodiile un pic mai "vesele" (2004).

Vai de RATB-ul vostru!



Până unde sare prostia la români (a se citi RATB)... Cam prin primăvară, a dispărut Poşta Titan (aflată într-o magherniţă dezafectată lângă parcul I.O.R.). Logic, pentru că exista staţia de autobuze, troleibuze şi tramvaie cu acelaşi nume, trebuia să fie schimbată şi denumirea acesteia. Da' ce să vezi!? "Poşta Titan" a mai existat ca oprire RATB până acuşi, prin toamnă. Şi nu asta-i marea problemă. Acum se cheamă pompos "Liviu Rebreanu". Până aici, totu' bine şi frumos, doar că la vreo 4-5 staţii mai încolo, spre Faur Poarta 4, există aceeaşi oprire, "Liviu Rebreanu", pe acelaşi traseu. Ce dracu' să mai înţeleg? Dacă nu cunosc jungla bucureşteană, şi dacă îmi spune tanti Miduţa să cobor la "Liviu Rebreanu" că mă aşteaptă cu flori şi prezervative, eu ce tre' să fac!? Să cobor lângă magherniţă sau să mă duc până în fundul satului, aproape de fabrica Faur, cea "dezafectată"? Sunt două staţii cu acelaşi prenume+nume care "străjuiesc" aceeaşi stradă: Liviu Rebreanu. Un fel de blocnotes, cu filele găurite şi pe recto, şi pe verso. Cel mai probabil, RATB-ul nu are nimic de spus. Ah, ba da, "mărim preţul unei călătorii de la 1,3 la 1,5 lei", deci nu mai faceţi blatu' sau nu mai scuipaţi seminţe pe scaunul din faţa dumneavoastră. Ah, ba da, ba da, "vă dorim călătorie plăcută" până la staţia "Liviu Rebreanu". La care dintre ele (două)? Şi-nainte să mă screm: Să iau 101 sau 311!? Ajung tot la "Ion"!!!