Căcarea în trenurile din România

Imaginea a apărut la "România, te iubesc", emisiunea difuzată de ProTV în duminica dinaintea Floriilor şi înfăţişa o budă dintr-un tren personal sau accelerat (nu mai ştiu...) plină de căcat, pe dinăuntru şi pe dinafară. Tocmai mâncam, iar soarta m-a ajutat să mă abţin de la a vomita. Ce-am înţeles din cele 2-3 secunde pe care le-am văzut? Românii se cacă unii peste alţii, prin urmare, nu-mi pot imagina că o singură persoană poate lăsa în urmă atâtea fecale câte s-au difuzat la scară naţională. Întrebarea care derivă de-aici este dacă respectivii căcăcioşi au folosit hârtie igienică sau şi-au băgat degetele direct în cur pentru a mai scoate niscaiva căcat. Înţeleg... nu curge apa în trenul jegos, căcatul explodează din / în cur de zici că-i bombă, dar... să te aşezi direct peste căcatul altuia... asta nu mai înţeleg. Mai există varianta să faci caca în picioare şi să fugi înapoi în compartiment să-ţi aşezi curul pe banchetă, proaspăt căcat. Despre mirosuri pestilenţiale, nu mai vorbim. Să le urăm aşadar, dragilor compatrioţi, căcare uşoară şi călătorie plăcută pe Căile Ferate Române.

Străina frumoasă

A învelit-o. Era mai frumoasă decât noaptea care pleacă dimineaţa.
- Eşti mai frumoasă decât primul ghiocel al primăverii.
Să nu spui nimănui că eşti frumoasă. Să nu spui nimănui cât eşti de frumoasă. Pentru mine e de ajuns. E ca şi cum te-aş vedea goală în fiecare noapte.
- Eşti o minune!
E numai întuneric împrejurul ochilor mei, simt oboseala pe peoaple. Vârfurile degetelor tale îmi şterg sudoarea de pe frunte.
- Eşti mai frumoasă decât o minune!
Paşii tăi coboară treptele-n ecouri. Eşti vânătă când eşti frumoasă. Părul răsfirat pe tâmplele calde oferă momentului o aură erotică, un imbold al gândirii peste care îmi aştern ideile. Frumuseţea ta e coaptă, cineva a murit la poarta cimitirului.
- Eşti mai frumoasă decât umbra unui răsărit de soare.
Eşti frumoasă în mâinile mele, în ceea ce frământ cu mintea, în ceea ce văd în ochii nimănui.
- Eşti mai frumoasă decât dinţii albi ai durerii.

P.S. E un fragment scurt din al doilea roman. Şi pentru că am blog după doi ani de încercări, l-am postat aici. Am fost cândva îndrăgostit de o străină frumoasă.

În Paştele mă-sii de treabă

E frumoasă ţara în care trăiesc. Ca o poezie de dragoste. Îmi revine pe retina minţii celebrul vers "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie..." şi-mi pare rău că n-am trăit în secolul 19, să simt şi eu cât e de dulce ţărişoara din care muşc amar în fiecare zi. Dacă ar fi trăit astăzi, Eminescu ar fi rescris poezia şi ar fi murit puţin mai bogat şi puţin mai bolnav. Poate făcea şi politică şi ajuta astfel la modernizarea ţării, atât de clamată (modernizarea, nu ţara). Unde e România în 2010? Unde suntem noi în 2010? Nu foarte departe de secolul 19, doar că acum îmi behăi ochii în faţa unui monitor + că mă minunez de alte tehnologii.
Sunt prost. Nu ne-am întors cu vreo 150 de ani în urmă, am păşit înapoi doar cu 20, şi aşteptăm, dincolo de greve, nişte lupte de stradă, puţin mai performante. Găina îi dă în cap cocoşului şi îl întreabă de ce nu mai cucuriguceşte, un obosit cară cu el cuvântul lui Dumnezeu şi te agresează pe "trotuarul" de la metrou, întrebându-te în ce fel, la mama dracu', aştepţi Paştele (un răspuns ar fi: cu mâinile în sân şi cu limba întoarsă în gură), iar nişte domni mai mari se ciuruiesc zi lumină la televizor, doar-doar îi mai bagă companiile media în seamă + faptul că oficialul curs euro nu respectă realitatea.
E frumos, e sublim, şi mai simt şi acum în maţe "kilul" de lapte care mi-a burduşit burdihanul. Am uitat să amintesc că suntem săraci, şi, dacă nu mă înşel, suntem foarte săraci cu duhul, dincolo de vântul care suflă trist prin buzunare. Vine Paştele şi dincolo de Paştele mă-sii pe care-l invocăm în fiecare zi, vom mai merge şi noi la câte o biserică de cartier pentru a aprinde o lumânare, ascunşi după poala popii. Când vor veni căldurile, ne vom întreba de ce dracu' ne petrecem şi vacanţa asta în aşternutul murdar de acasă şi, dacă nu cumva, bietul Cel de Sus ne-a uitat şi de această dată.
"Dulce Românie, asta ţi-o doresc!"

Cum cânţi când te prinde cineva de coaie

Bestial... Şi mai spui şi "baby c'mon"... :-)

Cea mai frumoasă poveste de dragoste

Până acum nu ţi-am povestit decât mizerii. Am beştelit o oaie într-un tomberon, am împroşcat cu rahat de 1 martie, am avut orgasm pe bicicletă, am fumat când alţii se uitau în gura mea, am făcut-o varză pe Gaga (s-a născut aşa), mi-am amintit de viitor, am fost din nou pionier, am vomitat într-o Românie murdară, le-am făcut pe femei curve şi m-am distrat puţin cu Bebitu... Acum mi-am amintit despre o poveste de dragoste pe care vreau să o cunoşti şi tu. Deci...
S-au cunoscut în 1991. El avea 21 de ani, ea se născuse imediat după al doilea război mondial. Nu a contat. S-au iubit mult. În '94 s-a născut primul copil. O fetiţă. (Atenţie: Nu s-au căsătorit niciodată). În '95 a venit şi un băiat, dar pe fetiţă o luase dracu', toată lumea o uitase. Şi au venit nenorocirile. Au început să se certe în 1996. Un an mai târziu, s-au scuipat şi s-au înjurat. În '98 s-au luat la bătaie. Dar nu s-au despărţit... În '99, el şi-a rupt piciorul, iar ea i-a fost alături. Au început din nou să se înţeleagă. Şi din anul 2000, au făcut dragoste mai des şi au mai conceput cinci copii. Până în 2006 s-au spălat pe dinţi împreună, în fiecare dimineaţă. Copiii îi priveau în oglindă. Şi când nimeni nu se mai aştepta, s-au despărţit. Au trecut trei ani şi jumătate de atunci, când ce să vezi... În această primăvară s-au împăcat şi se iubesc din nou. Un alt început e greu, fireşte, dar ambii îşi dau silinţa din răsputeri. Nu ştiu dacă vor mai avea copii, dar ei îşi doresc acest lucru şi îl declară pe toate canalele mass-media. Vor chiar să se căsătorească... Cine dracu' sunt cei doi?
Pe ea o cheamă Formula 1 şi pentru că e curvă, umblă prin toată lumea, din martie până în octombrie, în fiecare an. Apoi se odihneşte sau, cine ştie, aşteaptă să mai nască. El este Michael Schumacher, aproape fără alte comentarii. Doar că cei şapte copii, chiar şi primu', luat de dracu', nu reprezintă altceva decât cele şapte titluri mondiale ale germanului. Şi să nu uităm, Schumi a cunoscut-o pe Formula 1 pe când mergea pe bicicletă.
Azi am plâns pentru prima dată în ultimii ani. Ha! Şi mâine le duc verighetele la biserică. Dracu' ştie ce se mai întâmplă, dar e cea mai frumoasă poveste de dragoste. Mă duc să-mi cumpăr ciocolată.

Cine câştigă lupta cu pisica?

Bebitu este periat cu o perie adresată câinilor. N-am găsit nicio perie pe care să scrie pisică, motan sau cotoi. Dar Belzebut (îl ţin în braţe de vreo opt ani) este mulţumit. După ce îl smotocesc 30 de secunde plus, începe să mă bată. Se contorsionează de pe stânga pe dreapta, îşi linge ghearele, se aşază-n pat precum o broască, îşi bulbucă turbat ochii şi se pregăteşte să-mi sară-n cap, de parcă bătaia pe care mi-a administrat-o mai devreme n-ar fi fost de-ajuns. Ei, bine, îmi zic eu (îi zic eu), las' că vezi tu imediat, pisoi afurisit, şi mă întreb de ce nu-i place să fie îngrijit ca pentru ieşit la agăţat pisicile din cartier. Mă 'depărtez de el, îl ignor două secunde şi... pleosc, îi fac o schemă de karate sau ca să fiu la modă, de k1 (ce sport tâmpit...). Bebitu mai că nu face oac, leneş şi perfid cum e. Şi-n alte două secunde de neatenţie (ale mele), se-ncolăceşte cu dinţii şi ghearele suspendat de piciorul meu stâng şi-mi... dă să sar. Educaţie primită de la mă-sa, un pic de sânge la baza piciorului. Aş, să-mi bag picioru'...
Morala? Ce se naşte din pisică pe tac'su-l mănâncă (mai vezi şi titlul)...

De 3 ics curvă

Femeile merită respect. Mărţişoare, flori, draci, laci etc. Parcă aşa era... nicio primăvară nu începe fără ele. Păi, da, la început de martie mă gândesc mereu la... babe. Şi ele sunt femei, nu?
Reformulez... Unele femei merită respect. Cele care chiar au ce face de 8 martie. Pentru cele care n-au ce face, există videoclipul de mai jos. Îţi sufleci chiloţeii şi începe spectacolul. Deh, e primăvară, deşi afară nu se vede...
P.S. Şi dacă piţipoancele (3 la număr) mai călăresc şi maşina... aproape în curu' gol... e şi mai beton!

România lu' peşte cel mai prăjit

Deseori, când o apuc spre facultate, trec pe lângă o piaţă ciudată. O cheamă Miniş. Dar nu despre ea vreau să amintesc. Îmi excită simţurile ceea ce se petrece imediat lângă, de la vreo douăzeci de metri încolo. Florari, florărese (ca pentru 8 martie), bureţari (ăia care vând bureţi pentru bucă) şi, nu în ultimul rând, băieţii care vând ţigări "de calitate" la subpreţ, îţi barează drumul. Când treci de ei, simţi în nări miros de gogoşi stricate la preţul prohibitiv de 100 de bani. Plescăieşti de scârbă şi loveşti aerul cu picioarele, doar-doar va lua-o la fugă haita de vreo treişpe câini. Stai aşa, încă n-am ajuns la metrou. Din fel şi fel de dughene vine un miros înţepător de second hand, iar din cele patru puncte cardinale sar zaruri "şase-şase" în pălăriile beţivilor ahtiaţi după jocul intitulat pe scurt table. Şi nu doar atât... Dacă vrei să citeşti ieftin şi bun, eventual să te încalţi cu o cizmă veche, te mai opreşti puţin, te scobeşti în nas şi te cauţi în buzunar. Românul şi-a scos toate vechiturile la stradă, iar dacă vrei să-ţi zâmbească, fă-i hatârul şi cumpără, poate ţi s-a stricat duşu' şi vrei un furtun nou. Din când în când, apare în zonă poliţia comunitară. Se ciripeşte pe câţiva metri pătraţi şi, vorba unei chestii... "aceeaşi" ţigani o iau la fugă cu marfa ascunsă în cutii rupte. Neh, nu s-a terminat... Urmează paradisul. Poşta cu geamurile murdare, nişte miros (iar?) de mici fără muştar, ditamai banca comercială şi, dacă mai era nevoie, pizza la şapte lei, şi pentru acasă. Ar mai fi de adăugat păduchi, râie, sifilis şi gripa cea mai porcină luată de la feţe ciudate. Preţ de 100 de metri parcurşi în două minute. Românie... mă screm a lehamite!!!

Şi eu am fost pioner

Dacă nu m-a luat dracu', înseamnă că a fost bine.

Amintiri din viitor

Mi se întâmplă în fiecare noapte. Visez urât. Foarte urât. Dar întâmplările care-mi tulbură somnul nu se pot numi coşmaruri. Ar fi mult prea light. Şi când mă trezesc şi cu urmele pernei pe obrazul drept, tabloul e complet... Dar ce se-ntâmplă când primesc din nou palmele realităţii!? Păi, e simplu... Analizez la budă ce dracu' păţesc în fiecare noapte. Dacă nu aş vrea cumva să-mi transform tragediile din vise în ceva palpabil pentru a stârni atenţia tuturor (mă rog...).
Încerc să-mi amintesc când am visat ultima dată frumos. Dacă era vorba de vreo fată. Nu, în nici un caz, nu-mi pot aminti. Nu am cum... nu am de unde. Dacă unii posedă o viaţă dublă în lumea reală, iată că eu posed această viaţă dublă în ceea ce aş putea numi soare + vise = dracu'. Sau mai bine, dracii lui edwin. Mă gândesc cu groază că la un moment dat voi adormi din nou. Şi voi (re)visa filme. Pelicule care nu merită mai mult de 2 stele din cinci.
Astfel îmi pică toate planurile din ziua ulterioară viselor (FIECE ZI), nu mai pot să fac nimic, trebuie să analizez corvoada. Şi seara, cu lumina stinsă de ENEL, am o revelaţie. Dacă mă-mbăt şi adorm beat, ce dracu' voi visa!? Hmmm... ceva ce nu voi putea povesti niciodată, ceva putred şi alambicat. Şi râd ca prostu', preţ de două mere înghiţite de vecina de la etajul unu care nu claxonează (soneria) niciodată să mă salveze din ghearele morţii. Ei, hai, nu-i chiar atât de rău, la noapte pot visa mai urât decât în noaptea precedentă. Un marfar ruginit care trece peste mine. Amintiri din... viitor.

GAGAvarză!

Fiinţa asta multilaureată e vraişte. Cred că e prima dată când îi ascult o melodie întreagă. Dacă nu mă apuc să vomit, atunci înseamnă că mă doare capu'. Mă duc la budă să mă screm, poate-mi iese mai bine decât piţipoancei. Atât. Nu merită mai multe cuvinte. Ah, ba da, e poate mai cool decât fernando de la caransebeş. Mişto!

Bă, dă-mi şi mie o ţigară!

De fiecare dată când sunt pe stradă, mi-e frică să mai fumez, adică să mor mai repede. Tot felul de indivizi plus individe, suspecţi plus suspecte, se trezesc în România aflată în plină criză, să-mi ceară ţigări. "Te rog frumos, n-ai o ţigară în plus?", "Băiatu', dă-mi şi mie o ţigară..." Cuvinte pe care le aud la tot pasul. Poluări fonice şi stres la buzunar că, deh, e cinci mii ţigara şi n-am chef să împart cu nimeni viciul care mă ţine de ani. Păi, n-am bă, fraţilor, sunt cu ţigara aprinsă în gură, dar n-am chef să vă dau, nu sunteţi neamurile lu' mama. M-am săturat de ăştia, eu n-am atentat niciodată la tutunul celor pe care nu-i cunosc, să le stea fumul în gât. De ce să vină ei la mine? De ce trebuie să mă uit mereu împrejur înainte de a inhala nicotina?
Şi dacă "mi s-a scârbit" de ţara în care trăiesc (O! Da! Cum să nu...), vreau totuşi să traversez strada liniştit şi să n-apuc ziua în care şoferii să mă claxoneze pe trecerea de pietoni şi să-mi ceară... de fumat.

Dorinţa

Dacă nu poţi să călăreşti un Harley, încearcă măcar cu o bicicletă. S-ar putea să ai orgasm instantaneu. Dar cum eu nu ştiu să merg nici măcar pe bicicletă, rămân cu dorinţa...

1 martie de rahat

Ce preferi? Un mărţişor de 10 lei sau... un pumn de mărţişoare, toate la un leu!? Depinde cui le oferi. Astfel:
1. Pentru femeia de serviciu care nu deschide dimineaţa buda la facultate... mărţişorul de 20 de bani, împopoţonat cu hârtie igienică folosită.
2. Pentru tipa care blochează liftul între etajele 5 şi 6... îi spui că-i aduci la anu', e criză, nu de alta.
3. Pentru bibliotecarele care nu dau iama prin cărţi şi care te pun dracu' să te speli pe mâini cu un spray cool pentru a nu transmite microbii gripei porcine când răsfoieşti bibliografia... mărţişorul de 10 lei, unul singur pentru toate, să-l poarte pe rând până pe 8 martie.
4. Pentru profa pe care o vezi la prima oră... Săru'mâna şi te-nvoieşti.
5. Pentru secretarele care se sprijină cu coatele de birou când le pică ce înghit din gură... ce-a mai rămas din pumnul de mărţişoare.
6. Pentru femeia pe care o iubeşti... Mai vrei?
Mai sunt 101 minute şi se crapă de... prima zi după 1 martie.

WoW-ia din muzică

A cântat cineva vreodată despre WoW-ie? Te iubesc, Wow-ie... Când am inspiraţie scriu, când nu, scriu... Sunt un fel de cioban. Un cioban neposesor de... WoW-ie.