Deseori, când o apuc spre facultate, trec pe lângă o piaţă ciudată. O cheamă Miniş. Dar nu despre ea vreau să amintesc. Îmi excită simţurile ceea ce se petrece imediat lângă, de la vreo douăzeci de metri încolo. Florari, florărese (ca pentru 8 martie), bureţari (ăia care vând bureţi pentru bucă) şi, nu în ultimul rând, băieţii care vând ţigări "de calitate" la subpreţ, îţi barează drumul. Când treci de ei, simţi în nări miros de gogoşi stricate la preţul prohibitiv de 100 de bani. Plescăieşti de scârbă şi loveşti aerul cu picioarele, doar-doar va lua-o la fugă haita de vreo treişpe câini. Stai aşa, încă n-am ajuns la metrou. Din fel şi fel de dughene vine un miros înţepător de second hand, iar din cele patru puncte cardinale sar zaruri "şase-şase" în pălăriile beţivilor ahtiaţi după jocul intitulat pe scurt table. Şi nu doar atât... Dacă vrei să citeşti ieftin şi bun, eventual să te încalţi cu o cizmă veche, te mai opreşti puţin, te scobeşti în nas şi te cauţi în buzunar. Românul şi-a scos toate vechiturile la stradă, iar dacă vrei să-ţi zâmbească, fă-i hatârul şi cumpără, poate ţi s-a stricat duşu' şi vrei un furtun nou. Din când în când, apare în zonă poliţia comunitară. Se ciripeşte pe câţiva metri pătraţi şi, vorba unei chestii... "aceeaşi" ţigani o iau la fugă cu marfa ascunsă în cutii rupte. Neh, nu s-a terminat... Urmează paradisul. Poşta cu geamurile murdare, nişte miros (iar?) de mici fără muştar, ditamai banca comercială şi, dacă mai era nevoie, pizza la şapte lei, şi pentru acasă. Ar mai fi de adăugat păduchi, râie, sifilis şi gripa cea mai porcină luată de la feţe ciudate. Preţ de 100 de metri parcurşi în două minute. Românie... mă screm a lehamite!!!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu