luni, 27 septembrie 2010

De 39x semnul crucii!


Se întâmplă duminica, într-un autobuz oarecare. O "aproape" pensionară, îmbrăcată jumătate în negru (partea de sus), jumătate într-o fustă furată de la ştrand (partea lipsă din ecuaţie), se aşază gâfâind în faţa mea. Foarte bine, mă gândesc, poate coboară la prima. Ei, aş... autobuzul înaintează voios în traficul liniştit şi... ups (nu e lipsă de credinţă), una biserică, pe stânga sau pe dreapta, Dumnezeu (mai) ştie. Urmează semnul crucii din partea femeii, bineînţeles. O dată, de două ori, de trei ori... Stop? Nu! Atenţie, (semi)bătrâna îşi coboară mâna dreaptă de la sâni, de la buric şi de pe faţă, după nu mai puţin de unsprezece semne ale crucii. Ptiu, piei drace, dar am crezut că după sfintele de 3x, femeia se va opri. Da' de unde, mai vezi încă o dată mai sus. Totul, în vreo douăzeci de secunde, preţ de juma' de staţie.

Ei na, păcătosule, nu te-ai săturat? Nu m-am săturat... Mai urmează nu ştiu câte biserici, pe stânga şi pe dreapta, şi femeia coboară. După vreun sfert de oră şi 39 de semne ale crucii, făcute cu scuipat sub limbă. E totalu', da, dar trebuie remarcat faptul că la nicio biserică nu s-a mai închinat de 11x. Sunt 39 de semne ale crucii pe care eu le-am făcut în sumă, înainte de examene, în vreo două săptămâni. RATB-ul îşi continuă drumul liniştit, în acelaşi trafic... liniştit. Ha!

Acest articol este un pamflet şi trebuie tratat ca atare

Sursă foto: michaelstinnes.de

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu