Lină, lină Mădălină...

Mădălina Manole a murit, dar continuă să trăiască lin, la fel ca-n piesele ei. A trăit... frumoasă, a murit frumoasă, iar extravaganţa aventurii ei dincolo de viaţă, nu se mai termină. Acuzaţii, bocete, răcnete şi tot felul de invective sunt adresate celor care au fost mai mult sau mai puţin lângă ea. Tonul moralizator al acestei postări îndeamnă la un "De ce?" acru, dar cobor repede din nori şi-mi dau seama că, din păcate, orice moarte suscită interes. Interes care nu vine doar din partea compatrioţilor, interes care nu este bazat doar pe compasiune. Şi-atunci, de ce?

Hmmm... La scară mai largă, moartea şi capodopera lui Eminescu a născut bani, de ce să nu se întâmple la fel şi cu decesul unei cântăreţe? Dacă Elodia a provocat o întreagă isterie naţională, de ce să nu facă la fel şi Mădălina Manole!? Lin, lin, la fel precum spunea tocmai ea. Suntem un popor care continuă să trăiască prin tragedii, mai ales în vremuri de criză.  Prin Mădălina, nu facem decât să mai turnăm puţin borş, adică zeamă acră, în amarul... avangardist al terorii din suflet.

Ea a plecat, noi continuăm. Acum nu mai formulăm întrebarea scurtă de mai sus, acum nu ne mai întrebăm decât... pentru ce? Răspunsul vine imediat: pentru o "doară" de sărut pe fruntea rece... pentru că şi noi căutăm veseli un răspuns.

Şi nu îl găsim niciodată.