duminică, 31 octombrie 2010
Linişte! Am dat de dracu'!
România e liniştită mereu! Adică nimic din ceea ce se petrece la nivel înalt, nu lasă loc de interpretări. E linişte, şi pace, suntem cel mai liniştit popor din lume, şi pentru asta, trebuie să mulţumim oazei în care trăim, oază în care avem parte de dor şi de jale. Numai de dor şi numai de jale. Mai mult din primul element, şi oţâr' şi mai mult din cel de-al doilea.
România, o ţară frumoasă, în care dacă (ha) crapă unul dintre semenii noştri, ne ducem la dracu' cu toţii de atâta jale. O jale înşirată în surdină, amintiri din vremuri de demult în care nu ne uitam la filme porno, nici măcar la cele prost înregistrate de pe video, ci ne jucam jalnic Popa Prostu', la fiecare colţ de stradă. Şi nu o făceam online, cum ne-o tragem acum, aşteptam doar să se stingă lumina la singurul felinar pe care-l aveam la dispoziţie acolo unde ploaia căzută de la mama dracu' nu producea vreun scurtcircuit.
Pentru exemplificare, Vestul european provoacă şi trăieşte un / o altfel (scris alt fel) de linişte. Puţin mai puţin vulgară, o linişte care te îmbată şi care te face să escaladezi pereţii locuinţei în care trăieşti. O linişte în care nu auzi decât susurul apei care curge-n Dunăre, în ţara de unde izvorăşte al doilea fluviu european. În vest se... izvorăşte la infinit, în România nu mai izvorăşte nici măcar dragostea... da, da, da, în suflet pustiu. Nu v-am spus că este prea multă linişte!? Linişte care formează, aţi ghicit, impecabila Deltă a Dunării, la dracu', să-mi bag picioarele, ce poate fi mai frumos de atât!? Să bei apa în care se pişă toţi "câinii". Wow, de 69x wow, am dat de dracu' pe câmpii.
Cocostârcul f*** buha pe câmpii, şi da, nici pe asta n-am mai auzit-o. Cu alte cuvinte, românul trăieşte în cea mai frumoasă ţară din lume, unde salariile sunt mai ieftine decât preţul cărnii. Şi mă refer aici la orice fel de carne... pe fiecare dintre feluri îl adulmeci în gură. Cum dracu' să mai spui ceva cu gura plină de... rahat!?
Alte diferenţe palpabile între Est şi Vest, nu mai există decât la fusul orar. Irelevant!
Aha... Imagini care-ţi oferă linişte!
The Bangles - Manic monday
Astăzi e duminică, dar urmează... pete, iarăşi pete, la fel ca la fiecare început de sâptămână...
Etichete:
duminică,
început de săptămână,
luni,
manic monday,
music of the 80s,
pete,
the bangles
sâmbătă, 30 octombrie 2010
Nevoia de imagini
Sunt un eşec, nu contează circumstanţele. Astăzi mai citesc doar propriile cuvinte. Şi mi-a plăcut atât de mult să citesc... Dar da, e şi asta o formă de a rămâne alături de literatură. Sunt beat, beat de... beatitudine, călătoresc printre picături, picături interzise în viaţa de zi cu zi, şi realizez că nu întotdeauna poţi trăi la cotele cele mai înalte. Înseamnă că nu mai trăiesc!?
Imaginile nu conţin pilde. Tuturor ne-ar plăcea o viaţă (şi) cu alte imagini. Nu căutăm eroi, căutăm doar fapte. Şi le analizăm pe ale noastre. Coincid. Sunt un învins al sorţii înainte de vreme. Soluţia finală îi este atribuită creierului, care îşi încetează funcţiile pierzându-se într-un tablou.
Dincolo de cotidianul agitat, rareori imprevizibil, găsim iluzii rămase nedezvoltate pe alocuri. Putem cataloga aceste iluzii ca făcând parte din viaţa fiecăruia, ele oferindu-ne un mai larg orizont asupra intemperiilor vieţii, asupra modului în care putem convieţui cu semenii noştri.
Altfel...
Dependenţa de feminin se dezvoltă, se întoarce de unde a plecat, de la sânul mamei. Ţi-e dor şi plângi, nu-ţi mai poţi stăpâni pornirile. Avem cu toţii aceleaşi visuri, şi, deşi, de cele mai multe ori banale, nu le putem împlini. Le transcriem în proză, ciudat, efemere. Avem o viaţă întreagă pentru a visa. Nimic nu este interzis. Şi iubim până la ultima suflare.
Iubeşti, chiar dacă doare. Suferi, verşi lacrimile speranţei, cânţi oda bucuriei, eşti uman. Cu bune şi cu rele. Nu trebuie să te ascunzi, mai devreme sau mai târziu vei fi descoperit, disecat şi pângărit. Prin imagini bolnave te umpli de negativism. Şi negi până şi propria existenţă.
Suntem maturi, iubim, urâm, ne temem, suferim, murim. Când iubeşti, eşti fericit. În ultimul stadiu. Eu nu-mi pot închipui o fericire mai mare decât aceasta. Să iubeşti necontenit.
Nu avem nevoie de faimă, ci doar de puţin noroc. Iar norocul înseamnă să împărtăşeşti gândurile tale cu cei din jur. Nu-i necesar să fie aprobate, consumăm chiar şi ce ne face rău. Imaginile nu reprezintă un rău indestructibil, nici măcar comercial. Sunt o bucăţică negativă din interiorul nostru. Iubim splendoarea cuvintelor. Ne îmbătăm cu elucubraţii despre ce ar putea gândi creierul uman, despre ce ar putea înfăptui pozitivul din noi. Visăm. Rămânem singuri în templul vieţii şi visăm. Dar nu e nimeni lângă noi care să ne trezească.
Cândva am iubit marea. Şi dansul din valurile ei. Sălbatic. Doar întindeam capul pe o pernă murdară şi visam, la fel ca înainte. Te iei de mână cu amintirea, trec clipe, îţi făureşti viitorul. Din trecut, de-acolo pleci, îţi doreşti o viaţă mai blândă. Fantezii. Miracole. Bunăstare în planul iubirii. Dar la un moment dat, te rătăceşti, nu mai găseşti calea. E în zadar. Simţi doar praful pe faţă, te miri de anotimp. Suntem aceiaşi mereu. Atât.
Sursă foto: http://www.toonpool.com/
vineri, 29 octombrie 2010
De ce, Fräulein?
O domnişoară (ne)cunoscută mi-a spart, în cursul zilei de ieri, una dintre adresele de e-mail. Vreau să-i spun că dacă o voi prinde în ofsaid (poziţie afară din joc), îi voi arăta cartonaşul roşu. Îmi pare rău, dar o parte a tineretului din România face ce mi-aş fi dorit eu să fac pe la 13 ani, dar da, nu aveam internet... Şi dacă totuşi, am făcut şi eu astfel de gesturi, mai târziu, după 25 de ani, nu am făcut-o plin de ură, dar tu, domnişoară? De ce recurgi la astfel de gesturi... încărcate de sau cu ură!?
Vorba unuia lipsit de caracter...
See ya!
Sursă foto: http://www.yshlondon.com/
Etichete:
13,
25,
adresa mail,
ani,
de ce,
domnişoară,
fräulein,
gesturi,
internet,
offside,
ofsaid,
roxette,
spargere cont
miercuri, 27 octombrie 2010
România disperată, în pragul... disperării!
Astăzi este o zi importantă. O altă zi importantă pentru România. 27 octombrie 2010... o zi după care ţărişoara noastră se va întoarce la ceea ce este obişnuită să facă... să ignore. Nu comentez aici motivul, i-adevărat, fiecare este liber să facă ce vrea, dar tu, Românie... tu eşti liberă să faci ce vrei!?
Nu ne-au ajuns 20 de ani pentru a stârpi răul. De ce? Pentru că nu am început de la rădăcină, ne-am închipuit că... dânsa este sănătoasă. Şi da, nu mai contează în ce ţară trăim, întrebarea care derivă de aici e... Mai trăim? Mai există nesimţirea vieţii de demult? Aşa, domnule, mai demult nu exista atâta nesimţire, existau doar flori presărate absent pe câteva morminte uitate.
Să ne trezim... Dormim, dormim, şi nu e dimineaţă în fiecare zi ca să ne putem trezi, motiv pentru o sublimă aberaţie, nouă, nouă, a celor de (mai) sus. Nu mai e nimic de spus, nu mai e nimic de scris, vom aştepta până ne ia dracu', la fel ca-ntotdeauna. Da, ţările mici sunt luate de el, un altfel de el, care, după cum vedeţi, nu e un el mare. Pe El cel Mare l-am uitat. L-am uitat...
Nimic nu e mai dulce decât moartea, patrie!
Nimic mai mult,
Un Rosch(u) verde de furie, halal la poarta Împărăţiei! Ptiu...
Sursă foto: http://www.hopa.ro/ http://www.funiacs.com/
vineri, 22 octombrie 2010
Lumina lunii
Luna tresare în nimburi de speranţă, în momentul în care ai impresia că s-a stins... lumina!
Etichete:
belinda carlisle,
la luna,
lumina lunii,
speranţă,
the moon
luni, 18 octombrie 2010
Am murit...
Da, doare, şi nu-mi mai place nicio ciocolată, niciun grăunte de noroc, deschis în palma altuia.
Sunt eu, e ea... buenaventura pe internet, scrisuri mai multe, dulci, idei mai puţine şi vorbe mai cărunte. So, God... I'm speechless!
Etichete:
am murit,
buenaventura,
cancer,
distrus,
ea,
el,
endless summer nights,
eu,
femeie,
fericire,
gânduri despre moarte,
iubire,
mama,
richard marx,
sâni,
sinucidere,
speechless,
speranţă,
vise
sâmbătă, 16 octombrie 2010
Extravagant
Sunt viril, aproape impotent, dar am opinii cu accente deosebite, împinse până la sextrem. Consider că decolteul este cel mai extravagant bazar posibil, iar criza pe care o simt în stomac, este horrorscopul vieţii mele. Nu sunt decât naked dreams, îmi spune doctorul, şi nu e glumă, e un brand. E cultură în scheme, doctore, bâzâituri calde şi reci, o sextravaganţă deplină.
Eu... mi-am aşezat scrisurile dulci în cărămidă, într-un top extravagant, unde nu ştiu cine are coarne sau cine pe cine mai înşală. E stricaţie în Muntele lui Venus, sunt balauri şi oameni distruşi, e ciocolată caldă în aşternuturi.
În piaţa de vechituri, îi iau iubitei un interviu pe canapea şi trag nicotină în piept. Figuri de stil pe bulevard, domnule, nimic altceva. Biblioextravaganţă închisă în WC, răspund cu nonşalanţă, şi îi fuck un portret robot iubitei de pe canapea. Life sux, ţipă dama! Linişte, c****, mai ai lipite de tine ţâţele şi curul!? No comment, îmi răspunde şi mă bagă în civilizaţia sexelor, unde am avut (roxette)fun astă vară.
În jurul meu e HA-os!, scărpinici în buric, cu şi fără protecţie. Să-ţi fie (cam) ruşine, nenicule! Aha... Pentru unii mumă, pentru alţii ciumă...
La urmă nu rămân decât visele umede, îmbrăcate deux pieces. Ce drăguţ... Mă închin cu genunchii la burtă şi semnez
Milady
Sursă foto: deviantart.com
Etichete:
ciumă,
cur,
curvă,
damă,
deux pieces,
extravagant,
fuck,
fun,
impotent,
iubită,
life sux,
milady,
muntele lui venus,
no comment,
portret robot,
protecţie,
ţâţe,
vechituri,
viril,
wc
vineri, 15 octombrie 2010
Angela Merkel a vizionat praful din România
Angela Merkel este un cancelar german cu prestanţă - "Doamna de Fier" a Europei a hotărât să viziteze biata noastră ţărişoară întru... aderarea noastră la spaţiul Schengen. Nu comentez aici viitorul sumbru al României, văzut din toate perspectivele, e treaba altora să o facă. Ceea ce vreau să scot în evidenţă este faptul că România trebuie să fie mândră de atenţia care îi este "acordată" la cel mai înalt nivel european. Din cel puţin două motive:
1. Nu merităm nimic din ceea ce ni se oferă: văruim străzi şi copaci în ajun de sărbătoare, dar nu "plângem" după banii pe care Germania refuză să-i înapoieze statului român. Credeţi că Germania nu ştie că România vrea să mai "aspire" alte 19 miliarde de euro, la fel cum a făcut-o în ultimii 20 de ani!?
2. Suntem ultimii "uniţi europeni" în viaţă, Bulgaria ne-a întrecut, şi după cum am mai spus-o, viitorul ne pică sumbru în cap deoarece nu ştim să gestionăm criza care nu-i a noastră. Nu vedeţi că ne mândrim că nu e criza noastră? De aia nu facem nimic, pentru că nu-i a noastră? Hmmm...
"România trebuie să continue reformele", a spus Angela Merkel. Până aici, perfect. Dar cum face România acest lucru? Stă şi priveşte cum o doamnă nu mănâncă de aproape două luni de zile? Asistă rezervată la zbaterile neputincioase ale pensionarilor, poliţiştilor, profesorilor, finanţiştilor etc? Trist, trist, trist.
Dacă nu putem altfel, atunci măcar să fim băgaţi în seamă la scara cea mai redusă. Merită! Dacă România nu are idei, nici eu n-am idei. Dincolo de gena mea germană, am simţit şi am trăit româneşte. Am simţit, am trăit... Pentru ce? Pentru comunismul care mi-a ucis părinţii? Pentru gândacii pe care-i omor în fiecare zi? Măcar de-ar fi ai mei...
Vă stimez, doamnă cancelar al RFG!
Edwin Rosch
Sursă foto: http://www.bundeskanzlerin.de/
joi, 14 octombrie 2010
Roxette feat. Eminem & 2Pac - Listen to your heart & Have a nice day!
IT'S NOT GREAT, BUT I'M TRYING!!!
NOT MADE BY ME!!!
NOT MADE BY ME!!!
Etichete:
2pac,
eminem,
featuring,
have a nice day,
listen to your heart,
roxette
Abonați-vă la:
Postări (Atom)