sâmbătă, 6 noiembrie 2010

Gânduri despre moarte


Poveste tristă despre viaţa care s-a vrut a fi frumoasă. Despre gânduri şi despre ce ar fi însemnat existenţa dacă nu exista moartea.

Treisprezece gânduri. Treisprezece gânduri şi jumătate. Sau poate chiar mai multe. Locul sau locurile în care vom ajunge toţi, mai mult sau mai puţin fericiţi. Cimitir, cu pluralul cimitire. Morminte vesele şi deschise noaptea vizitatorilor. Celor care nu cuvântă ziua, celor care au noaptea flăcări în ochi, dincolo de focul ce arde trupul lumânărilor. Vântul le stinge, ploaia le stinge, mâna le stinge...
13 nu-mi este soartă, îmi este doar purgatoriu, cu idei care se rostogolesc în capul meu de 13 ori. Dacă muream la 13 ani, nu pierdeam nimic. Câteva rânduri ordinare ? Lucru normal. Iarăşi normal. Felii de viaţă amestecate în rânduri ce vibrează în ţeastă, în mâinile amândouă când nu mai am idei. E mai frumos aşa. Să ştii că este necesar să pierzi uneori. Mai mult sau poate mai puţin. Aha ! Mai bine nu, de fiecare dată ţi se va părea că ai pierdut mult, chiar dacă tu nu ai pierdut decât un mărunţiş.
Gândurile despre moarte explică existenţa vieţii în Cimitirul Raiului. Putem sta în faţa pietrei de mormânt şi putem reconstitui istoria celor care continuă să putrezească dedesubtul nostru. E trist, dar poate că avem doar gloanţe în cap şi nu gândim coerent... O frontieră peste care nu putem trece, o defalcăm în mii de cuvinte şi poate aşa ne trece. E bariera care ne desparte de civilizaţie.
Aş vrea să merg la cel mai interesant mormânt şi să-l sărut de treisprezece ori. Să picure în ochii mei lumină, să iasă iarbă mai verde la suprafaţă. Şi poate flori. Treisprezece flori... Mai multe, să nu le pot căra cu braţele. Hmmm, cred că ideile mele sunt cu capul în jos... În ceva unde nu răzbat cu ochii minţii.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu