Poezie scrisă cu... roşu
Statuia prinde viaţă, prinde teamă în idei,
Idei care se transpun în versuri albe, în rugină neagră
Unde s-a aşezat tâmpla care soarbe tâmpla ei
În destin târziu.
Statuia s-a întors cu spatele la teamă,
Linge fruntea rece, ruginita ei
În doruri mărunte care nu mai aştern singurătate
Decât târziu.
Statuia picură urină în vise reale,
Amestecate în teama din excrementele ei
În moartea îngheţată din alte statui
Din secolul nouăşpe, nu mai târziu.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu