Şi nici măcar nu pleacă cu IC-ul din Gara de Nord, aleargă suduind după un oarecare personal, ale cărui roţi se pierd în praful întunericului, când nici măcar nu e miezul nopţii. Aş, de parc-ar conta...
E cald în noiembrie, pare un mai desfigurat, pare luna în care nu mai ai nici timp, nici chef să-ţi bei cafeaua aburindă. Dimineaţa te doare capu', la prânz te doare capu', iar seara beleşti ochii, şi-ţi dai seama că te doare capu', cap care se laudă că stă împopoţonat deasupra umerilor, undeva unde ne-am lipit "ventuza".
Dimineţile-s la fel... Te trezeşti mereu cu mintea-ntr-un copac, crengile lu' copac îţi intră-n ochi, şi parcă nu mai e aceeaşi belvedere pe care o zăreai mai devreme, turbat în fire şi-n priviri.
Trenul pierdut provoacă icter, iar muzica rebelă pleacă la îngeri şi nu mai răzbate din difuzoare. Verşi cafeaua pe gură, pe nas, pe ochi şi prin creier, solemn şi tern, de parc-ar fi o desfătare. Desfătare pierdută în trenul fiecărei dimineţi putrefacte. Aş, de parc-ar conta!
Soarele bate în geam... Na, şi te doare... De 3x aş... de parc-ar conta!!!
Sursă foto: http://www.slideshine.de/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu